Partidul naţionalist radical ungar Jobbik cere Guvernului de la Budapesta să construiască fără întârziere un gard pe toată lungimea frontierei cu România, a anunţat joi un purtător de cuvânt al formaţiunii, citat de agenţia de presă MTI.
Partidul cere construirea gardului în condiţiile în care Slovenia a început de curând să instaleze un gard de sârmă ghimpată la graniţa sa cu Croaţia, a declarat Adam Mirkoczki într-o conferinţă de presă.
Acest lucru i-ar putea determina pe imigranţii care vor să ajungă în Europa occidentală să aleagă rute alternative, intrând în Ungaria prin România, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt a precizat că informaţiile privind o eventuală creştere a presiunii migraţiei asupra frontierelor României sunt examinate de comisiile pentru Apărare şi Securitate Naţională din Parlamentul ungar.
Trebuie construit un gard pe tot segmentul de 453 de kilometri al frontierei cu România, înainte ca traficanţii de persoane să înceapă să folosească această rută de tranzit în mod regulat, a avertizat Mirkoczki. El a apreciat că România ar urma „modelul sârb” şi ar permite trecerea imigranţilor peste frontieră. Jobbik cere de asemenea consolidarea patrulelor poliţiei şi armatei la graniţa de sud a Ungariei, a conchis Mirkoczki.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


7 comentarii la “Jobbik cere construirea unui gard pe toată lungimea frontierei ungare cu România”
cata vreme gardul cu Ungaria nu ocoleste pe dupa Muntii Carpati , inca-i bine :)))))
Sa-l faca din cupru!
sa faca o frontiera speciala , sa nu permita trecerea maghiarilor inspre Romania , dar permeabila spre Ungaria .
Viktor Orban, despre criza migranților: Este un complot al stângii!
http://www.activenews.ro/externe/Viktor-Orban-despre-criza-migrantilor-Este-un-complot-al-stangii-126709
Ce are pula cu prefectura, adică POZA VECHE DE 7 ANI, cu textul articolului despre actualitate??? Deși, dacă Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Macedonia, România, Bulgaria, Grecia ar fi avut Gardă Națională (interzisă în Ungaria, s-a născut și a trăit un an) așa cum are Unaitid Steets, „țară cu adevărata democrație, nu-i așa”, precum dacă la granițele Uniunii (Evazive, adică) Europene era ceva asemănător cu Gardul American de sud (aprox 3500 km!!), astăzi n-am fi mîngîietori idioți de pule imigrante, în așteptarea cotei…
@Sever Avramoiu: mă pulică boulică, cum ar fi trecut prin „gardul semi-permeabil” cei 5.000.000 de românași MIGRATORI cu privire severă și falcă încleștată spre Țările Făgăduinței, dirijați de nșpe Avramei spre Goșen, adică terenurile sudice spagniole și tăliane de căpșuni, lubenițe, olive, portocale, mandarine, smochine, spre crescătoriile de vaci, capre, pisici și melci ???
H.P.-sa nu faci ceva atac
incultule, Sulla era chiar prefect la Roma. E bine ca te expui sistematic pe aici.