Tenorul Jose Carreras a primit, sâmbătă, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în semn de recunoaştere a activităţii sale artistice la nivel internaţional, transmite corespondentul Mediafax.
Ceremonia prin care lui Jose Carreras i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a avut loc, sâmbătă după-amiază, în sala studio a instituţiei.
Rectorul Academiei, Vasile Jucan, a declarat că tenorul poate fi luat ca model, în special de tineri.”Avem privilegiul şi onoarea de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa maestrului Jose Carreras, în semn de recunoaştere a activităţii sale artistice la nivel internaţional. Tenorul Jose Carreras este un mare om, un mare iubitor de oameni, un altruist, care poate fi luat ca un model. Toţi tinerii din lume îl vor urma pentru că a reuşit în arta pe care o face”, a spus Jucan.
Jose Carreras s-a declarat onorat să primească titlul. „Este o onoare să primesc acest titlu din partea Academiei de Muzică din Cluj, una dintre cele mai active instituţii muzicale din România. Legătura mea cu România durează de mult timp şi mă bucur că muzica mea este apreciată de publicul românesc, care respectă munca mea. Muzica este vocaţia mea de când eram copil, este viaţa mea. Nu este o mai mare profesie în viaţă decât muzica”, a spus Carreras.
La ceremonie au asistat, printre alţii, prefectul Clujului, Gheorghe Ioan Vuşcan, primarul Emil Boc, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Ioan Aurel Pop, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu.
NapocaNews, Foto: Mediafax
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

