Politica dusă de Statele Unite ale Americii a condus în mare măsură la consolidarea grupării jihadiste Statul Islamic în Siria și Irak, a declarat duminică primul ministru rus, Dmitri Medvedev, citat de agenția de presă Interfax.
„Consolidarea Statului Islamic a fost posibilă inclusiv ca urmare a politicii iresponsabile a Statelor Unite. În loc să-și concentreze eforturile comune în lupta împotriva terorismului, America și aliații săi s-au apucat să lupte cu președintele sirian legitim Bashar al-Assad”, a declarat presei ruse Medvedev, după o întâlnire a liderilor ASEAN (Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei) la Kuala Lumpur (Malaezia).
Anterior, președintele american, Barack Obama, declarase, în cadrul aceluiași forum, că atacurile aeriene ruse nu fac decât să ajute Statul Islamic. „Operațiunile militare ruse nu au ajutat în eforturile de combatere a Statului Islamic, iar în unele cazuri chiar au consolidat gruparea”, a spus Obama.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

