În sfârşit, pe lângă multe aberaţii „tehnocratice”, cu electronişti la Justiţie şi diplomaţi simandicoşi la Armată, vine şi o veste bună de la proaspătul guvern desemnat Dacian Cioloş. Ministrul propus al Agriculturii, Achim Irimescu, vrea sa inregistreze “kurtos kolac” ca produs tradiţional românesc. În anul care vine până la alegeri, Achim Irimescu nu va avea alt obiectiv în agricultura noastră decât să facă din celebrul şi deliciosul produs tradiţional secuiesc Kurtos Kolac, cu nucă, cocos sau zahăr, unul pur şi curat românesc. Ideea e foarte bună, după ce Ungaria ne-a furat brandul Palinka, pe care l-a omologat internaţional ca produs unguresc, deşi se produce şi serveşte de peste o mie de ani în Ardeal înainte de Tuhutum, acum trebuie şi să noi să „naţionalizăm” cozonacul secuiesc. La urma urmei e produs în România, pentru că ţinutul secuiesc nu există.
“Am vorbit in acest sens (in ceea ce priveste kurtos kolac – ul, n.r.) cu oficialii din Ungaria si am stabilit de comun acord ca este produs romanesc, dar nu am gasit pana acum o asociatie care sa-l promoveze”, a afirmat Irimescu la audierile comisiilor parlamentare pentru Agricultura. Dacă oficialii de la Budapesta sunt şi ei de acord că nu are nicio legătură şi afinitate ungurească cu Kurtos Kolac, atunci să-i dăm bătaie pentru omologare ca produs românesc.
Până la urmă cozonacul Kurtos Kolac are origini din Cehia şi Slovacia, fiind un produs degustat de nobilii și burghezi în Praga medievală. Când am fost la Praga în excursie, ca turist pe banii mei, am observat că cehii se mândreau cu Trdelnik-ul lor, prototipul culinar al Kurtos Kolac. În realitate, cozonacul secuiesc este un biet “plagiat” după gustosul Trdelnik cehesc, expus în capitala Praga pe toate tarabele. Aşa că secuii să nu se mai laude că au inventat Kurtos Kalacs, ci să spună adevărul că au preluat prin „împrumut” (furt) reţeta identică de la poporul ceh. Propunerea ministrului român nu face altceva decât să naţionalizeze așa-zisul cozonac secuiesc ca Produs Românesc.
Abia aştept ca la taraba din colţ, de pe str. Potaissa sau de pe B-dul Eroilor din Cluj-Napoca, să degust cu poftă nişte Kurtos Kola delicioşi ambalaţi cu eticheta tricoloră: roşie, galbenă şi albastră ca produs cozonac românesc din vremea voievodului Gelu. Kurtos Kola, simbolul culinar al ţinutului secuiesc, care nu există decât în mintea radicalilor maghiari, va fi unul profund românizat: Poftă Bună!
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



Fara comentarii la “O veste bună de la guvernul Cioloş: Kurtos Kolac va fi produs cozonac românesc”
cred ca suferi de alzheimer Ionuţ Ţene
The production of trdelník has a long tradition in the Slovak town of Skalica near the borders with Czech Republic. The original recipe was brought to Skalica at the end of the 18th century by a transylvanian cook of József Gvadányi, a Hungarian general in retirement.
Kürtős inseamna „cos” (de fum de exemplu, aratand forma sa), iar „kalács” inseamna cozonac in limba maghiara.
Oare chiar Gelou a denumit acest produs „kürtős kalács” ? 🙂
COLAC este un cuvant de la slavi.
KURT inseamna S-CURT de la romani si germani , si atunci denumirea din ce limba este?
romano-germana adica clar ca secuii sunt romani si germani maghiarizati.
Da, „kalács” provine din slava, iar „Kürtő” in limba maghiara este cos de fum, „kürt” este horn, clar arata forma acestui product.
Chiar si cehii si slovacii accepta ca reteta original provine din Transilvania, fiind facuta prima data acolo de un bucatar din Transilvania la resedinta unui nobil maghiar.
Care este denumirea romana a acestui produs?
Imi spui si mine in care limba germana este Kurt scurt?
1. in Slavona. KOLAČ, cozonac (din kolo, roată)]. Din DEX.
2. kurz =scurt in germana
3. KORTE =SCURT in Daneza
Daca spui scurt la 25-30cm (cat este un kurtos) cineva din jurul tau este foarte bine dotat. 🙂
„Kürtő” este partea din cosul de fum care se ingusteaza cand iese din soba. Iar „kürt” mai are si o varianta de instrument muzical (corn), iarasi ceva care se ingusteaza. „Kürtős kalács” are o forma de „kürtő”: are gaura, se ingusteaza, de aici vine si numele!
„Kürt” apare si ca un nume de trib ai maghiarilor care a venit: „kürtgyarmat”.
Nici vorba de scurt.
Chiar si slovacii si cehii admit originea transilvana: un bucatar ardelean al unui general maghiar a facut-o prima data acolo.
Doar sovinii si mincinosii inventeaza lucruri aiurea (Gelou, produs roman, scurt).
„Chiurtos Colaci” proto-DAC servit cu rînjetul specific al neo-cljanului ****țȚ***. 🙂
Cumpărați voi panglica tricoloră în care e învelit, dar lăsați-mi mie Cozonacul!
este si normal. renumitul cozonac a aparut public in zona Covasnei, adica pe teritoriul Romaniei. La acea vreme, ungurii din Ungaria nici nu stiau de existenta lui. A fost preluat de la taranii din zona montana, unde se mai facea acest tip de cozonac din perioada Daciei. Acest tip de hrana era facut dupa modelul bratarilor dacice (exclusiv dacice!) si se considera ca pe langa hrana trupeasca ofereau si hrana spirituala. studiati bratarile dacice…
Imi spui si mie un nume neaos romanesc pentru acest produs, daca chiar a fost preluat de la ei?
„Kürtős kalács” nu suna nici dacic, nici romanesc.
Din pacate gardul sanatoriului de bolnavi mintali este prea mic sau vi se aproba access la Internet din incinta.