Organizatia „Maslibres” a avertizat ca peste 248 ostii (impartasanie la catolici) au fost profanate, in aceste zile, fiind folosite la o „expozitie de arta”. Acestea au fost utilizate pentru scrierea pe jos a cuvantului „Pederastie”. Pederastia este un termen care descrie o formă de relație homosexuala între un barbat adult si un altul adolescent (pedofilie).
„Acesta este cel mai mare atac la adresa catolicilor, sponsorizat de municipiul Pamplona” (Spania), se arata intr-un raport al organizatiei. Organizatia a cerut procurorilor să acționeze în această privință, pe baza infracțiunii comise împotriva sentimentelor religioase, sponsorizata de Primaria Pamplona, conform articolului 525 din Codul Penal, „care lanseaza atacuri majore, în ultimii ani, împotriva catolicilor”.
„Artistul” a explicat ca a obtinut (furat) cele 248 de ostii, din biserici din Madrid si Navarra, acesta prefacandu-se ca se impartaseste cu ele.
Înlocuirea artei, cu manifestari profanatoare, a crescut foarte tare in societatea ateista de astazi, aceasta ajungand sa nu mai reprezinte nimic altceva decat un spectacol al agresiunilor la adresa libertatilor religioase si a valorilor crestine, in a carui propaganda se investe foarte mult, titrează LoNews.ro.
Conform raportului in cauza, societatea locala catolica a remarcat faptul ca actiunea recenta demonstreaza in mod clar doua aspecte:
– intentia clara a artistului de a ataca sentimentele religioase crestine (intrucat s-a folosit de impartasania sacra)
– complicitatea unui municipiu, care i-a asigurat toate facilitățile pentru a ataca convingerile propriilor cetățeni.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

