Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a confirmat că autoritățile au dejucat un atentat terorist la Târgu Secuiesc.
„A existat o tentativă de atentat terorist pe care DIICOT, cu sprijinul SRI, a dejucat-o. Atentatul urma să aibă loc astăzi de Ziua Natională a României. Era un dispozitiv explozibil improvizat. Aveam cunoaștere despre acest lucru cu două luni în urma. În niciun moment, nu a fost pusă in pericol integrijitateta românilor”, a declarant Ovidiu Marincea la Antena 3.
„La data de 01.12.2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B. I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale prev.de art.412 alin.2 rap.la art.397 alin.2 Cod penal și nerespectarea regimului materiilor explozive prev.de art.346 alin.1 Cod penal săvârșită în condițiile art.32 alin.1 lit.”o” din Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului”, arată procurorii într-un comunicat.
Conform anchetatorilor,bărbatul ar face parte din structura naționalist-extremistă „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM Ungaria.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetăţenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului „Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea „Ungariei Mari”, inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, și-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenționa să-l detoneze în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie. Materialele şi dispozitivele ridicate la percheziţiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora, acţiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii D.I.I.C.O.T. cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Covasna şi Jandarmeriei Braşov”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “Atentat terorist orchestrat de maghiarii de la HVIM de 1 Decembrie la Târgul Secuiesc”
In sfirsit,autoritatile au actionat prompt la”activitatlle”ungurimii pe teritoriul romanesc!Trebuie interzise toate organizatiile precum si partidele etnice unguresti!Sa nu uitam ca fiacare ungur viseaza sa bea o cana cu singe de roman!
Traiasca Duhul lui IANCU in veci de veci!
https://www.youtube.com/watch?v=_yCb76We6u4
@Nelu-tu–esti-prostüca_SRIștii:
Să-ți arunci sîngele în budă, că nouă nu ne place sîngele cu miros urît de oaie.
Fii lui Attila beau doar lapte de iapă mongoleză și sînge de cîine ciobănesc(R).
Bineînțeles după ce am umplut burdihanul cu carne de cal înmuiat sub șa(le).
Apoi pregătim detonatoarele pt vînătoarea de pești… dar mîine schimbăm ținta.
În Ardeal toți securiștii valahi aveau și nume conspirative de unguri, mulți au
și învățat ungurește, dar numai pt ciuluirea urechilor la „teroriștii hungariști”
O droaie de „unguri” sînt evrei: Rds-istulTeszari, gyuri Soros, Kovesi e Steiner?
Cazul teroristului B.I.A se va dovedi o cacialma, dar trebuie „știri de excitație”.
Acum, după Paris toți șomerii SRI vor să se afle la t(a)rabă, „draji toașși pretini”
Pupați curul secuilor, că încă n-au trimes pe nimeni la cerul Mîntuirii Neamului.
haary plotter:
Bai hungurule, invata sa te exprimi in limba romana si nu mai scrie ce-ai visat azi noapte. Deverseaza-ti mizeriile la tine acasa, in Budapesta.