Cu câteva zile înainte de a intra în vacanța de iarnă, copiii din clasele primare și gimnaziale ale Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au avut parte de o mare bucurie. Școlarii au primit marți, 15 decembrie, vizita Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Părintele Mitropolit le-a oferit daruri și îndemnuri folositoare, spunându-le să fie cuminți și ascultători de părinți și de dascăli. Drept răsplată pentru cadourile primite, copiii au cântat câteva colinde.
Potrivit directorului Seminarului Teologic Ortodox, pr. Liviu-Vidican Manci: „Nu a fost o vizită oarecare, ci o vizită care a provocat o adevărată bucurie pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari. Am intrat în fiecare sală și fiecare copil a primit un dar din partea Înaltpreasfințitului Andrei, iar ei i-au oferit în schimbul darului primit o colindă, spusă din inimă, ca un mesaj de mulțumire și de urare de bine pentru Nașterea Domnului” titrează Radio Renașterea.
S-au bucurat de daruri din partea Înaltpreasfințitului Andrei și micuții de la grădinița „Sfântul Stelian”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului, care au prezentat cu acest prilej, un scurt program de poezii și colinde.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Bucuria Crăciunului, simțită din plin de elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj”
Ibanescu, crăciun fericit și mai puține frustrări.nu e de vina toată lumea pt ca tu ești frustrat și plin de ura