Distribuie articolul

Premierul Dacian Cioloş a avut, duminică, o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, „în funcţie de posibilităţi”, pentru lăcaşele de cult în construcţie.

Într-un comunicat la Executivului se precizează că premierul Dacian Cioloş a avut, duminică dimineaţă, o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe tema alocărilor bugetare pe anul 2016.

„Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă”, potrivit sursei citate.

dacian_ciolos_91897000

Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătăţii condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale.

Premierul a mulţumit „pentru implicarea Bisericii în cele două direcţii extrem de importante pentru dezvoltarea societăţii româneşti”, asigurându-lpe Patriarh că Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie”, potrivit comunicatului de presă al Executivului.

NapocaNews

 

catedrala-mantuirii_0fa8893600

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: