De ce-l aștept pe Moș Crăciun?

Două Românii se pregătesc să încheie un an, aș spune “ciudat”, dar pentru că vreau să sper că mergem spre mai bine, o să-i spun “atipic”. Două Românii se pregătesc de Crăciun. Una este România de acasă. Cealaltă este România de pretutindeni. Cea de acasă, cică, și-au luat-o unii înapoi. Nu știm de la cine și nici de ce. Poate o să înțeleagă cineva, cândva. Bine că și-au luat-o înapoi. Să vedem însă ce-o să facă cu ea.

Cea de pretutindeni nici n-a confiscat-o nimeni, nici nu va fi luată de nimeni. Este o Românie care nu are hotare, nu are un loc anume, este în continuă mișcare și permanentă transformare. România de pretutindeni este peste tot și niciunde precis. Este acolo unde românii, mânați de cele mai diverse gânduri, motivații și nevoi, s-au aciuit în căutarea unui dram de noroc, în dorința lor de-a testa “normalul”. Fiecare român pribeag prin lume a luat în sufletul său o bucată din România lui, de acasă, hotărât s-o poarte cu el, ca pe-o relicvă a propriilor rădăcini. România de pretutindeni este rezultatul acestor milioane de bucățele pe care noi, românii din diaspora, le-am luat cu noi când am plecat de acasă. Aceste bucățele sunt ADN-ul nostru, de români. De sfintele sărbători, un mare număr de români vor aduce o parte din România de pretutindeni acasă. Astfel, cele două Românii se vor suprapune pe alocuri, una peste alta, se vor uni măcar parțial, atât în timp cât și în spațiu. Cine a încercat vreodată o astfel de experiență știe cât de dulce este unirea. Așa cum știe că noi românii nu știm să stăm uniți. Ne unim când suntem la greu, pentru a răbufni de dorința de dezbinare, după o scurta vreme.

Acum, când se simte mirosul de brad al Crăciunului, mă gândesc cu drag la cele două Românii, pregătindu-mă să mă duc, cu cea din suflet, să o vizitez, de sărbători, pe cea de acasă.

Și mergând cu gândul spre țară, îmi doresc, mai mult chiar decât atunci când eram copil în casa mamei, să vină Moș Crăciun pe la casele necăjite ale miilor de români. Mi-aș dori să vină încărcat, nu de cadouri ci de minuni. Minuni pentru sănătate, pentru învățământ, pentru cercetare, pentru infrastructură, pentru economie, pentru munți și păduri, și pentru câte și mai câte lucruri, pe care numai cu minuni le-am putea repara. Mi-aș dori un Moș Crăciun care să întoarcă timpul înapoi, până înainte de drama noastră, a tuturor. Drama care ne-a pus la grea încercare, arzându-ne o parte din suflet. Durerea arsă în carne ca un tatuaj compus din opt litere: COLECTIV.

Mi-aș dori un Moș Crăciun care să ne aducă părinții plecați la muncă înapoi, acasă la copii crescuți în descumpănire. Mi-aș dori un Moș Crăciun care să ne facă mai buni, să ne unească pe toți românii, nu într-o țară în care curge lapte și miere ci într-o țară a normalului.

Și câte nu mi-aș mai dori de la un Moș Crăciun, fie el și tehnocrat. Dar mi-e teamă că fiecare țară are Moș Crăciunul pe care-l merită. Și al nostru parcă seamănă mai mult cu Moș Gerilă.Eh, dar dacă Moș Crăciun nu va veni în zilele următoare, poate că nu trebuie să disperăm. Mai putem spera și aștepta până la anul, că suntem bine antrenați la aceste discipline, poate totuși răsare, de undeva, un Moș Crăciun și pentru noi. Poate se întâmplă totuși de Crăciun vreo minune.

Iar dacă nu se întâmplă nimic special, nu uitați că Anul Nou ne aduce alegeri, locale și parlamentare. În astfel de ani, politicienii se transformă rapid în Mos Crăciuni. Și știm că-n tolba lor intră multe.

De abia am pomenit de politicieni și de alegeri și parcă se aud deja colindătorii: “Ne dați, ori nu ne dați?”

Dragi români, vă doresc din suflet ca în noaptea de Crăciun, pentru fiecare dintre voi, un Moș de treabă să-și facă timp și să vă bucure cu câte-o minune! Crăciun fericit, România de acasă! Crăciun fericit, România de pretutindeni!

Laura Hant – Jurnalul Românesc