”Elie Wiesel” mai are o statuie de dărâmat pentru că încalcă legea antiromânească nr. 217/2015. Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit miercuri la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a afirmat, la inaugurare, că dezvelirea unui bust dedicat uneia dintre marile personalități ale culturii românești reprezintă o mare satisfacție, un omagiu important într-o perioadă în care cultura este disprețuită în România.

„Este pentru mine o mare satisfacție să asist la ridicarea unui bust consacrat uneia dintre personalitățile mari ale culturii românești, chiar dacă a scris în franțuzește, chiar dacă majoritatea operei sale a fost în limba franceză, este un scriitor român de limbă franceză. Eu sunt de părere că acesta este un omagiu suficient de important adus unei personalități culturale românești într-o perioadă în care cultura este foarte disprețuită”, a declarat Bălăceanu-Stolnici, la inaugurare.

Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a spus că turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

„Mă bucur că acest eveniment a avut loc pe raza sectorului 1 și nu cred că va fi ultimul. Sper ca acest gen de evenimente să continue pe perioada cât voi fi eu viceprimar. Îi felicit pe cei care s-au implicat în proiect și Primăria sectorului 1 de fiecare dată se va implica și vă va ajuta în aceste proiecte”, a afirmat viceprimarul sectorului 1 al Capitalei, Vasile Moțoc, prezent la inaugurare.

Monumentul dedicat scriitorului Emil Cioran (1911 — 1995) are înălțimea de 3,40 metri, din care bustul — 1,4 metri, iar soclul doi metri, titrează Agerpres.

Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911, la Rășinari. În anul 1937 pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București. În 1945 se stabilește definitiv în Franța, acolo unde va trăi până la moarte, în 20 iunie 1995, fără să ceară cetățenia franceză. În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.

Emil Cioran a fost un apropiat al lui C.Z. Codreanu și un actor filosofic important al M.L.

NapocaNews

capitanul-si-cioran