Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au început marți la Cluj-Napoca la ora 12:00 cu Te Deum-ul oficiat de Înaltpreasfințitul Andrei în Catedrala Mitropolitană.

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a subliniat că suntem datori să cultivăm dragostea de țară: „Dragostea față de neam e întemeiată scripturistic. Asta nu înseamnă că ar trebui să urâm alte neamuri. Nicidecum! Dar față de neamul nostru trebuie să avem o dragoste nemărginită pentru că atunci, la Parusie, când Domnul Hristos va reveni toate neamurile își vor prezenta slava lor, inclusiv neamul românesc își va prezenta valorile sale. Așa au crezut înaintașii noștri care au făurit România Mare”.

Slujba religioasă a fost urmată de ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori la statuia lui Avram Iancu, aflată în faţa Catedralei Mitropolitane, iar la final de parada militară, organizată de Divizia 4 infanterie „Gemina”, titrează Radio Renașterea.

Aproximativ 550 de efective din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Inspectoratului de Jandarmi Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Inspectoratului de Poliţie Cluj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”, Serviciului Român de Informaţii Cluj, din Crucea Roşie Română şi Poliţia Locală Cluj-Napoca, cu 51 de mijloace tehnice au participat la parada organizată în fața Teatrului Național.DSCF2732

Ziua Naţională a României este sărbătorită de clujeni cu concerte pentru toate vârstele şi gusturile. Astăzi, de 1 decembrie s-a dat startul Târgului de Crăciun din Piața Unirii și iluminatului public de sărbători. Primăria a anulat totuşi nelipsitul foc de artificii, din respect pentru evenimentele petrecute cu o lună în urmă în clubul Colectiv.

NapocaNews