Ședința Cenaclului literar “Artur Silvestri “, din data de joi, 28 ianuarie, în prezența unui numeros public, a fost deschisă de profesoara Antonia Bodea,președinta cenaclului, care a anunțat ordinea de zi. Nu înainte de a spune un bun venit invitațiilor de onoare sosiți de la Baia Mare: dr. Mihai Ganea, prozator, directorul postului de televiziune prin internet “Porțile Maramureșului “ ce-și desfășoară activitatea sub egida Ligii Scriitorilor, Virginia Paraschiv, critic de artă și Persida Rugu, poetă.
Apoi a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, care, în cuvântarea sa, a subliniat faptul că dacă nu ar fi existat Apostolii, nu ar fi ajuns până la noi minunile lui Iisus .Așa că, conform tradiției, a numit apostolii Ligii, din ultima lună, care au contribuit la promovarea acestei organizații profesionale: Iulian Patca, Gavril Moisa, C. Toni Dârțu, din Iași, Florentin Smarandache, din SUA, Voichița Pălăcean Vereș, Antonia Bodea, Mândruțu Teofil, Doina Drăgan, din Timișoara și Vasilica Mitrea, din Constanța, Alensis De Nobilis, din București, Ion Nălbitoru, din Rm. Vâlcea, Ion Velica, Petroșani, Vasile Cocarcea, din Orhei, Republica Moldova, Elena Buică, Canada, Mariana Zavati Garner, din Anglia, Ligya Diaconescu, Rm.Vâlcea, Mircea Istrate, și Mariana Cristescu, din Tg.Mureș
În continuare, s-a prezentat revista “Freamăt “, editată de Filiala Baia Mare a a Ligi Scriitorilor (președintă Carmena Băințan),publicația fiind a 18 revistă editată de Liga Scriitorilor, și a vorbit despre cărțile “Gustul pâinii “ de Ana-Cristina Popescu,”Legenda legendelor “ de P.Lorelai și “ Pictorii cuvintelor“ de Roșiianu Ioan Romeo. In cuvântarea ținută de Al.Florin Țene despre rolul acestei organizații profesionale s-a subliniat faptul că În secolul XXI, Liga Scriitorilor are un rol deosebit alături de Biserica Ortodoxă, cea Greco Catolică și a altor confesiuni, pentru menținerea credinței, tradițiilor și culturii românești, atât în țară, cât și pe meridianele lumii, în condițiile fenomenului globalizării. Liga Scriitorilor nu vine să strice legea celorlalte organizații scriitoricești, ci, să o împlinească.
Asociația noastră este apolitică, ea face “politica” culturală a neamului nostru, în folosul scriitorilor români, și în promovarea valorilor culturale naționale și internaționale, fără parti-pris-uri de niciun fel. Ea activează în spiritul spuselor lui Andre` Malraux:”O cultură nu se moștenește, se cucerește.“
Liga Scriitorilor își propune să sprijine autorii din diasporă, prin filialele sale, să colaboreze cu Biserica Ortodoxă în organizarea spațiului deținut de aceasta, manifestări cu cartea, simpozioane pe teme literare, recitaluri, dezbateri pe diferite teme cultural-științifice și religioase, cenacluri literare în care să se discute creațiile membrilor comunității etc. În aceste acțiuni sunt atrași și autori străini care doresc să cunoască cultura română și care au disponibilități pentru traducerea operelor scriitorilor români.
În cuvântul lor, dr .Mihai Ganea și Virginia Paraschiv, au vorbit despre cărțile pe care le-au publicat și activitatea desfășurată de Centrul de Excelență pe care îl conduc în Baia mare.
În continuare profesoara Antonia Bodea a ținut conferința, bine documentată, „Eminescu părintele limbii române moderne“, după care profesorul Vasile Sfârlea a vorbit despre”Rolul Lui Cuza în Mica Unire de la 1859 “, exemplificând cu imagini din epocă. Cele două conferințe au fost subliniate cu vii aplauze.
În ultima parte a ședinței a fost lansată cartea de poezie “Arhipelagul iubirii “ de Gavril Moisa, secretarul general al Ligi Scriitorilor. Despre carte a vorbit editoarea Nadia Fărcaș, Persida Rugu, Al.Florin Țene, Iulian Patca, Antonia Bodea, Mândruțu Teofil, Eugen Coța, Vasile B. Gădălin A utorul a susținut un mic recital poetic. Din discuțiile acestora s-a desprins că poetul Gavril Moisa este un bun mânuitor al științei versificației, care nu afirmă un versificator, dar confirmă echilibrul și maturitatea unui poet.
Viitoarea ședință va avea loc în data de joi, 25 februarie a.c. la Cercul Militar Cluj.
Victor Roșianu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “La cenaclul “Artur Silvestri“: Medalionul literar “Trăim în Patria Limbii Române “”
Felicităm pe domnul scriitor Al.Florin Țene,. președintele Ligii Scriitorilor Români, pentru tot ce face în folosul literaturii române.