Distribuie articolul

Primiți cu Plugușorul? Plugusorul este un obicei pe care toti romanii il practica pentru a sarbatori Anul Nou. Chiar daca plugusorul este in primul rand un obicei agrar si doar aopoi o colinda, acesta are radacini adanci in spiritualitatea autohtona. In cadrul colindei se intalnesc si elemente teatrale in timp ce principalul subiect este toata munca depusa pentru obtinerea painii cea de cu toate zilele. Alaturi de Sorcova, Plugusorul este una dintre cele mai importante colinde pe care romanii le practica de sarbatorile de iarna.

Precum ii spune si numele, plugul, impodobit cu hartie colorata, flori, panglici este o prezenta constanta in cadrul colindei. De asemenea, acesta este chiar si mai mult, o prezenta simbolica pe cand uratorii merg sa colinde oficialitatile.
68817_147plugul
In seara Ajunului de An Nou Plugusorul se recita din casa in casa pana cand razele soarelui ii dezmiarda dimineata pe micii colindatori. Conform traditiei, aceasta era practicat doar de copii sau adolescenti. Totusi, conform traditiei populare, in trecut plugusorul era practicat doar de barbatii in puterea varstei.

In unele judete precum Botosani sau Galati se obisnuia ca si femeile sa faca parte din ceata si sa mearga la colindat. Totusi, cetele erau relativ mici, de doar 2-3 insi. In schimb, erau si cete mai mari care obisnuiau sa isi aleaga un vataf. Pe cand recitarea textului incepea, aceasta era insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului, dar si de pocnituri de bice.
In unele regiuni obiceiul de Plugusor este mult mai complex, fiind incorporate si unele instrumente muzicale pentrum fluierul, toba, cobza, vioara sau cimpoiul. De asemenea, nelipsite erau pana si pocnitorile sau puscoacele, care aveau menirea de a amplifica atmosfera zgomotoasa specifica obiceiului.

Unii cercetatori sunt de parere ca acest obicei avea loc la inceputul primaverii, asa cum Anul Nou se sarbatorea mai demult. Dupa ce data de Anul Nou a fost stabilita pe 1 ianuarie, se crede ca obiceiul a migrat si el. Dupa colindat, gazdele ofereau colindatorilor colaci, fructe sau chiar carnati.

Daca in unele zone se practica Plugul cel Mare, tras de boi sau purtat de copii, in Muntenia, Moldova si Dobrogea acesta a fost inlocuit cu buhaiul.Aceste tradiții trebuie păstrate și promovate pentru păstrarea ființei naționale.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: