Situația devine din ce în ce mai dramatică în marea problemă a Europei, care este în aceste zile „criza refugiaților”. Grupul de la Vișegrad (format din Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia cere blocarea Greciei și eliminarea sa din spațiul Schengen, pe motiv că aceasta ar fi responsabilă de acest exod masiv al refugiaților veniți din Siria și Turcia. Spiritele sunt extrem de tensionate, înaintea summit-ului Consiliului Europei, de joi, după ce cancelarul german Angela Merkel a fost părăsită până și de aliatul său principal, Franța. În același timp, cresc resentimentele europenilor față de refugiați, după incidentele din marile orașe ale continentului. Iată câteva motive întemeiate să aflați informații corecte și să participați la o dezbatere academică de prim rang cu cei mai mari specialiști ai în turcologie, dar și în realitățile lumii orientale. Astfel, la ediția cu nr. 49 a Berăriei Culturale realizatorul și moderatorul acestor dezbateri – comunicatorul Ion Novăcescu, l-a invitat pe marele turcolog al Balcanilor – profesorul Tasin Gemil – directorul Institutului de Turcologie și Studii Central-Asiatice. Acesta a mai avut o prezență de senzație la Berăria Culturală, în noiembrie anul trecut. Profesorul Tasin Gemil va fi însoțit de celălalt mare turcolog al României – profesorul Călin Felezeu.
Cei doi vor analiza și vom dezbate împreună cu publicul: „Criza refugiaților și islamofobia”, miercuri, 17 februarie, de la ora – ATENȚIE! – 18,30. Acesta este un eveniment marca Fabrica de Lideri. Consultant: Ilyas Andrea. Afişul a fost creat de Ioana Fenesan. Parteneri: PMA Invest, Cluj-AM.RO, şi Cinema Florin Piersic. Proiectul „Berăria Culturala”, al Fundației Armonia, a intrat în cel de-al patrulea an de activitate şi este finanțat și sprijinit de Ursus Breweries și Municipalitatea clujeană. Intrarea e liberă!
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

