Duminica a 16-a după Rusalii
(Pilda talanților)
Matei 25, 14-30
Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. De aceea, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit , să audă!
Parabola talanților pe care ne‑o prezintă Evanghelia acestei duminici ne arată că, dacă mântuirea este un dar, marele dar al lui Dumnezeu (cf. Efes. 2, 8), pentru dobândirea ei este nevoie și de conlucrarea noastră, de o participare activă din partea noastră, prin care suntem chemați să facem roditor harul primit.
Evanghelia de la Matei cuprinde cinci părţi, fiecare cu câte o secțiune narativă – mai ales, istorisiri ale unor minuni – și cu câte o mare cuvântare a Mântuitorului Hristos. A cincea dintre cele cinci cuvântări este Cuvântarea eshatologică (Mt. cap. 24‑25).
Atunci când Domnul vesteşte dărâmarea Ierusalimului (care se va şi întâmpla la anul 70), ucenicii Săi, punând în legătură această catastrofă cu sfârşitul lumii, Îl întreabă: „Spune nouă, când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?” Domnul refuză categoric să răspundă la această întrebare în felul în care așteptau ei un răspuns. Ideea esenţială a primei părţi a cuvântării este exprimată în Mt. 24, 36: „Iar de ziua şi ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Răspunsul Său nu se rezumă însă la atât. În partea a doua a capitolului 24 – începând cu versetul 37 -, un grup de mici parabole ilustrează ideea că Fiul Omului va veni pe neaşteptate: „De aceea, şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni” (v. 44). Deci – şi aceasta este o notă nouă în desfăşurarea cuvântării – credincioşii trebuie să fie priveghetori în aşteptarea venirii lui Hristos. Îndemnul la priveghere este exprimat mai întâi în Mt. 24, 42: „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru”. El revine însă în capitolul următor, ceea ce arată că Evanghelistul are în vedere aceeaşi idee importantă: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Mt. 25, 13). Pilda cu slujitorul (iconomul) credincios (Mt. 24, 45‑51) arată cum trebuie să fie această priveghere: este vorba de o priveghere activă, de asumarea cu fidelitate a responsabilităţii primite.
În capitolul 25, tema privegherii primeşte noi clarificări: să ne pregătim pentru Parusie, căci există marele pericol ca ea să ne surprindă nepregătiţi (Pilda celor zece fecioare, v. 1‑13); să fim credincioşi şi stăruitori în punerea în lucrare a harului pe care l‑am primit, căci nu vom intra în bucuria eshatologică fără conlucrarea noastră cu acest har (Pilda talanţilor, v. 14‑30); şi, mai ales, să‑i ajutăm pe cei săraci şi necăjiţi, pe aceşti „fraţi prea mici” ai lui Iisus, căci ceea ce le facem lor, lui Iisus Însuşi Îi facem (Pilda cu Judecata cea mare, v. 31‑46).
Temeiuri împotriva mântuirii sola fide
În acest context, apare cu claritate înţelesul pildei din Evanghelia acestei duminici. Pilda talanţilor reia şi dezvoltă ideea privegherii cu credincioşie şi responsabilitate, ilustrată deja prin Pilda iconomului de la sfârşitul capitolului anterior. În amândouă aceste pilde sunt puse faţă‑n faţă comportarea şi apoi răsplata „slujitorului credincios” sau a „slugii bune şi credincioase” şi a slujitorului leneş, rău şi viclean. Fapt important, în amândouă aceste pilde despre credincioşie, un spaţiu mai larg ocupă prezentarea celui necredincios (24, 48‑51; 25, 24‑30). De unde deducem că avem de‑a face cu un demers polemic; Mântuitorul îi pune în gardă pe Ucenicii Săi împotriva lipsei de credincioşie. Ideea va fi reluată cu o nouă forţă în dramatica evocare a Judecăţii din urmă (25, 31‑46), unde și credincioşii, şi necredincioşii vor fi foarte miraţi când li se va spune că au împlinit sau au neglijat imperativele privegherii evanghelice. De altfel, tema apărea deja în partea finală a Predicii de pe munte: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”. În acest grup de pilde din capitolele 24‑25, putem discerne diferite imagini ale lipsei de credincioşie: în Pilda cu iconomul (24, 45‑51) este vorba de o necredincioşie printr‑o viaţă supusă patimilor trupeşti, cu violenţe, mâncare şi băutură; în Pilda celor zece fecioare (25, 1‑13), necredincioşia se manifestă prin lipsa de prevedere: fecioarele nebune n‑au luat cu ele untdelemn; iar în Pilda talanţilor (25, 14‑30), necredincioşia constă în lene. Trăsătura comună a tuturor acestor forme de necredincioşie este lipsa sau insuficienţa unei lucrări sau a unei activităţi concrete. Ceea ce înseamnă că, în lumina învăţăturii Mântuitorului, aşa cum ne‑o transmite Evanghelia de la Matei, privegherea este o aşteptare activă şi responsabilă. Este, de altfel, o învățătură pe care o regăsim în ansamblul Noului Testament. Din această perspectivă, doctrina protestantă despre sola fide, adică despre o mântuire „numai prin credinţă”, nu are nici o şansă de a‑şi afla temei în Evanghelie. Sfântul Iacov va rezuma foarte bine această învăţătură a Mântuitorului prin cuvintele: „Credinţa fără de fapte moartă este” (Iac. 2, 26).
Slujitorilor le sunt încredinţate sume foarte mari. Un talant cântărește 49 kg de aur
Pentru a ilustra ceea ce am numi astăzi responsabilitatea omului în faţa lui Dumnezeu, parabola talanţilor face apel la imaginea unui stăpân puternic şi bogat, care‑şi încredinţează bunurile slujitorilor săi. Acest om este liber să facă ce vrea cu bunurile sale. El le încredinţează unor subordonaţi. Nu este vorba de lucrători, ca în Mt. 20, 1 şi 21, 33; ci de slujitori ai săi, de oameni din personalul casei sale. Faptul este important. El dă talanţii „fiecăruia după puterea lui” (v. 15), ca unul care îşi cunoaşte foarte bine servitorii şi, cu respect pentru posibilităţile şi pentru eficacitatea personală a fiecăruia, el cere fiecăruia dintre ei atât cât este în stare să facă.
Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Ziarul Lumina
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

