După ani de zile în care voleiul clujean a intrat pe o pantă regresivă, 2016 ar putea fi piatra de temelie a reconstrucției echipei masculine a CS Universitatea. O fostă campioană și câștigătoare a Cupei României uitată poate nedrept de oamenii care altă dată umpleau la refuz Sala Sporturilor „Horia Demian”. În sezonul în curs voleibaliștii au adunat deja 3 victorii, un record dacă ne raportăm la precedentele două sezoane ale Diviziei A1 în care ”U” Cluj a evoluat. A urmat o retrogradare, promovarea firească și în sfârșit primele semne de normalitate. În spatele aceste reconstrucții se află Bogdan Ungureanu, un nume mai puțin cunoscut oamenilor din lumea sportului la fileu.

NN: Pentru cei care nu știu cine este Bogdan Ungureanu te lăsăm pe tine să faci o scurtă introducere…
Bogdan Ungureanu:
Născut în Cluj-Napoca în 1981, sunt fost sportiv pe la vreo două secții ale Clubului Sportiv Universitatea Cluj, volei și rugby. De profesie inginer/economist, am lucrat în ultimii 10 ani ca și stock broker la mai multe companii. Sunt un mare fan al sportului. În 2011 am fost director ticketing la ”U” cluj, unde am creat tot sistemul care înca functioneaza acolo, inclusiv maparea scaunelor și organizarea meciurilor de acasă în sezonul 2011/2012. Apoi am activat ca manager marketing la FC Petrolul Ploiești unde am implementat un nou sistem de ticketing integrat activ on-line, funcțional și acum. Asta a fost în sezonul 2012/2013. În sezonul 2013/2014 m-am întors la ”U” Cluj pe posturile de manager administrativ, marketing, ticketing unde am încercat să continui munca din trecut însă prea multe impedimente m-au forțat să renunț.

NN: Ai lucrat foarte multă vreme în fotbal. De ce această schimbare de disciplină sportivă?
BU:
În decembrie 2014 mi-am dat seama că, colaborarea cu Vlad Munteanu nu poate să continue. Credeam, și încă mai cred cu tărie că acel om nu dorea binele echipei ”U” Cluj, ci își urmărea doar interesele personale. În cele din urmă am obosit să mă lupt și am acceptat să fiu înlăturat. Nu era bine, reușise să ne facă pe toți să ne certăm între noi. Ne certam în fiecare zi, îmi pare foarte rău. Noi eram colegi adevărați însă începusem să uităm de asta și așa nu se mai putea continua. Am lăsat armele jos și am preferat să mă acsez pe familie și pe viitorul meu copilaș. Și asta a fost tot. image3

NN: Cum ai găsit echipa în momentul în care ai fost numit în funcție?
BU:
M-am întâlnit cu domnul Ovidiu Vasu, directorul CS Universitatea, cu care mai colaborasem în 2010 și acesta mi-a propus funcția din cadrul echipei de volei masculin. Am lucrat alături de manageri buni cum ar fi Felix Grigore, Florin Bolchiș, Cringu Alexandru, și cu câțiva foarte slabi, și am vrut să văd de la cine am învățat mai multe. Asta așa ca și o gluma…

NN: Care sunt principalele obiective legate de echipă, în plan personal, dar și profesional…
BU:
Obiectievele mele au fost 3 la număr. Primul să promovăm, al doilea să nu retrogradăm şi al 3-lea să construiesc o echipă comeptitivă care să poată aduce sponsori, colaboratori şi interes lângă ea. Primul l-am reuşit, al doilea cu ajutorul băieţilor şi a familiei din care facem parte, pentru că noi la echipă suntem o familie, îmi doresc să-l reuşim, apoi la vară vedem unde ne clasăm şi dacă reuşim să ne înhămăm împreună la al 3-lea. Să nu uităm că echipa de volei masculin a ajuns anul acesta dupa 20 de ani în semifinalele Cupei Romaniei, lucru deloc neînsemnat. image1

NN: Ce a lipsit, sau ce-i lipsește voleiului pentru a reveni acolo unde a fost odată?
BU: Doar banii, în rest nimic!

NN: Chiar dacă echipa este încă departe de ceea ce se așteaptă de la băieți, sunt 3 victorii stagionale, iar acest lucru e de bun augur dacă ne amintim că în sezoanele precedente echipa nu reușea să câștige niciun meci…e mai slab campionatul, sau încep să se arate rezultatele muncii oamenilor din spatele băieților?
BU: Campionatul este mutl mai puternic. S-a permis introducerea în echipă a unui număr nelimitat de jucători străini. Dacă aveam această echipă acum 2 ani, terminam în primele 6. S-a văzut munca ambilor antrenori şi ne-a fost foarte prielnică munca lui Dragan Svetozarevic. Ne ajută mult şi grupul, suntem foarte uniţi şi asta e ceea ce contează. Dacă am avea o mai mare linişte financiară la Cluj totul ar fi perfect.

NN: Este cunoscut faptul că nimeni, sau aproape nimeni, nu mai este interesat să investească în sport. Cum crezi că vei reuși să trezești interesul oamenilor de afaceri?
BU: Cum am spus şi mai sus, doar cu rezultate, altfel nu se poate. Am văzut că la Cluj nici milă nu le e de tine, încât să te ajute să trăieşti. Aici la Cluj trebuie prima dată să ai rezultate şi apoi, poate vin şi banii. Din păcate în economia capitalistă în care trăim lucrurile nu mai merg aşa…

NN: Cu ce se ocupă Bogdan Ungureanu în paralel cu munca la echipa de volei masculin?
BU: Acum mă ocup cu activitatea de brokeraj şi în paralel sunt şi preşedintele PRU pe municipiu. Vreau să cred că voi reuşii să le fac pe toate în continuare pentru că toate îmi plac. La Cluj ducem lipsă de politicieni, investiţii şi sport, sau chiar investiţii în sport. Îmi doresc sa le schimb pe toate trei.

Paul Panait