Distribuie articolul

România şi Cehia sunt la egalitate, scor 1-1, după primele meciuri disputate în sferturile de finală ale Fed Cup. Prima zi a început cu o mare surpriză, Simona Halep cedând în trei seturi în faţa Karolinei Pliskova.

Halep şi-a adjudecat primul set cu 7-6, după mai bine de o oră de joc, dar le-a cedat pe următoarele două, cu 4-6, 2-6. În cel de al doilea meci, Monica Niculescu pornea cu șansa a doua în fața vedetei naționalei Cehiei, Petra Kvitova.

Româna a predat o lecție de tenis și a reușit, probabil, cea mai importantă victorie a carierei sale, trecând de Kvitova în doar două seturi, scor 6-3, 6-4.

Duminică, sunt programate meciurile dintre Simona Halep şi Petra Kvitova, respectiv Monica Niculescu – Karolina Pliskova. În funcţie de rezuştatele înregistrate în aceste două înfruntări se va disputa, sau nu, partida de dublu.

Paul Panait