Sunt cenzurate portretele artistice dintr-o expoziție de artă pentru că nu există o casă memorială Valeriu Gafencu

Memoria nu poate fi condamnată. Memoria nu poate fi arestată. Sacrificiul rămâne forma supremă de Iubire. Iar Iubirea nu cade niciodată.

Ultimul act de cenzură absurdă, anume retragerea, dintr-o simplă expoziție de artă, a portretelor lui Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și Costache Oprișan, a trezit în mine o mare curiozitate satisfăcută parțial, în zile fără șir, de studierea celorlalte institute și organizații europene dedicate Holocaustului, modului în care acestea lucrează și conlucrează cu instituțiile de stat din țările respective, a rapoartelor internaționale privitoare la antisemitism și sintezelor scrise la un înalt nivel academic de către remarcabile personalități contemporane de origine evreiască, precum prof. Robert Solomon Wistrich.

Fac o sumarizare condensată a lucrurilor pe care le-am înțeles:

1. Toate institutele și centrele pentru studierea Holocaustului sunt ori finanțate de Uniunea Europeană pentru un număr limitat de ani, ori organizații/fundații non-profit care întrețin o activitate intensă și demnă de tot respectul pentru a putea atrage sponsori, membri plătitori și donații, ori centre care funcționează în cadrul unor universități mari. Amintesc câteva: The Vienna Wiesenthal Institute for Holocaust Studies (VWI), The European Holocaust Research Infrastructure (EHRI), YIVO Institute of Jewish Research, Polish Center for Holocaust Research, The Stanley Burton Centre for Holocaust and Genocide Studies.

2. Toate aceste centre și institute de talie europeană au pagini web în engleză cu secțiuni dedicate cercetării, educației, media. Activitățile derulate sunt intense și constante iar partea de informare, conștientizare și educare a publicului este în mod vizibil intensă și organizată atractiv. Oamenii implicați pot fi cunoscuți prin intermediul CV-urile lor publice care conțin activități științifice și de formare legate direct de obiectivele și misiunea organizației respective, scrierea de articole științifice și organizarea de conferințe despre Holocaust și anti-semitism (politic, cultural, religios) fiind principalele preocupări ale acestora.

3. România nu apare în niciun raport sau articol referitor la antisemitismul și orientările neo-naziste actuale, in niciunul dintre capitolele de îngrijorare reală a comunității științifice evreiești.
4. Din ceea ce am constatat, nu este stat în Europa în care să fie cenzurate discuțiile, comemorările, conferințele, asociațiile, expozițiile legate de personalități care la un moment dat au fost considerate anti-semite. Mai mult, după cum foarte pertinent punctează jurnalistul Ion Spânu, în Germania, vila memoriala a lui Hitler și centrul de documentare asociat acesteia, sunt vizitate anual de sute de mii de persoane fără ca acest lucru să fie legat de vreo orientare antisemită a administrației bavareze, fiind evident faptul că totul este parte din demersul firesc al cunoașterii istoriei contemporane.

În Anglia, casa memorială și statuia lui Arnold Toynbee, Centrul pentru Reformă Socială Toynbee, inscripția numelui său pe Monumentul Reformatorilor (!) sunt îngrijite și la loc de cinste…Operele integrale ale lui Eugen Dühring, filosof și economist revolutionar, se află în bibliotecile din Germania și întreaga lume, fără ștampila “cenzurat”.
Statuia, casa memorială a lui Richard Wagner, cultul Wagner rămân în locații din întreaga lume.

Biografiile și operele lui Houston Stewart Chamberlain, influentul filosof și scriitor englez, preferat al lui Hitler, nu au fost nicăieri cenzurate și nici tezele și articolele despre el ale studenților la Istorie din marile centre universitare.

Atât siturile istorice și statuile dedicate lui Charles Lindbergh, cât și siturile memoriale ale lui Roald Dahl, celebrul autor și scenarist englez, nu au fost niciodată amenințate.
În Dublin, statuia marelui scriitor irlandez laureat al premiului Nobel, George Bernard Shaw este la loc de cinste. La fel sunt și operele sale integrale. Sir Shaw scria în 1932, printre multe altele, “Those Jews who still want to be the chosen race (chosen by the late Lord Balfour) can go to Palestine and stew in their own juice. The rest had better stop being Jews and start being human beings” (ref. Literary Digest, October 12, 1932).
Sub același semn al transparenței, liberului acces la cunoaștere și al respectului stau și operele lui Geoffrey Chaucer, Ch. Dickens și William Shakespeare, ș.a.m.d.

5. Presa europeană semnalează, pe baza rapoartelor de monitorizare recente, faptul că există partide de orientare neo-nazistă în țări ca Germania, Franța, Grecia, Finlanda, Ungaria, Olanda, Italia, Austria, dintre care unele au câștigat deja un loc în Parlamentul European. Acest fapt arată limpede că respectivele grupări beneficiază de libertate pentru a-și face cunoscută ideologia și a se desfășura în plan public și politic. Observația mea seacă nu are nicio legătură cu simpatia sau aprobarea vreunei manifestări legate de nazism/ neo-nazism, ideologii pe care le resping organic.

6. Regele Mihai I care i-a conferit lui Mircea Vulcanescu „distincţii şi mari ordine naţionale, în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse statului român” este membru al Colegiului de Onoare al INSHR, institut al cărui director dorește dispariția bustului lui M.V. din București. Același Mircea Vulcănescu despre care președintele Cehiei, Thomas Masaryk, scria, „…Vă mărturisesc marea mea mulţumire de a avea la Consiliul de organizare … pe acest prinţ al Spiritului … a cărui clarviziune şi subtilitate, nu sunt egalate decât de marea lui inimă şi frumosul şi nobilul său caracter.”

7. Luând în considerare definiția de lucru a antisemitismului acceptată la nivel internațional, din procesele verbale ale ședințelor de Guvern la care a luat parte Mircea Vulcănescu în 1941, citate de domnul Alexandru Florian într-un articol personal în Revista 22, pot face distincția clară între acțiuni determinate de ură îndreptate față de evrei, străine lui Vulcănescu, și acțiuni determinate de preocuparea de a echilibra situația economică în rândul populației, cu luarea în considerare a segmentelor vulnerabile, inclusiv segmentul evreilor săraci. Anglia face această echilibristică de sute de ani, sistemul lor de impozitare fiind pentru mine o mare sursă de delicii din punct de vedere etic. În ceea ce privește politica etnocratică, o cercetare relativ simplă poate arăta că România nu a fost niciodată menționată în lista, foarte interesantă de altfel, a statelor etnocratice.

8. Despre Legea nr 217/2015 s-a scris mult, nescăpând minților agere ale jurnaliștilor și specialiștilor români, erorile majore pe care aceasta le conține, de la absența definițiilor operaționale, până la invocarea sentințelor comuniste date de mizerele „tribunale ale poporului”. Linia de argumentație foarte pertinentă și observațiile elocvente ale lui Ionuț Țene și Ion Spânu din câteva articole la obiect mi-au atras atenția mai mult, mai ales cele din analiza raportului lui M. Katz „Surse de antisemitism și negaționism”.

Și atunci, dacă preocupările legate de „antisemitism” se concentrează în jurul bustului lui Mircea Vulcănescu, titlului de cetățean de onoare acordat postmortem lui Valeriu Gafencu- esența curăției sufletești între oameni, închis la vârsta de doar 20 de ani și primit la ceruri la vârsta de 31 de ani- sau în jurul unei cărți de copii precum „Pățania lui Somnorilă” pe coperta căreia apare în fundal, și neinspirat păstrată acolo, poza lui C. Z. Codreanu, atunci cred cu tărie că aceste preocupări au putut să intre în spațiul public fără teama (de inadecvare), fără șoc colectiv, doar pentru că nu avem o casă memorială Gafencu sau, de ce nu, C.Z. Codreanu.

Adică, doar pentru că nu permitem demersurile firești ale istoriei colective și libertatea de exprimare.

În alt plan, în anii 1990, Televiziunea Română a difuzat mai multe documentare despre Holocaust pe care le-am urmărit. Părinții mei aveau în casă cărți despre prigoana și exterminarea evreilor pe care le-am citit și care mi-au împovărat sufletul de tânăr care nu-și putea imagina că omul pentru om poate fi și lup. Așa s-a întâmplat că o cunoaștere a experiențelor limită, a abisurilor suferinței umane și a triumfului spiritului asupra materiei am dobândit-o datorită materialelor despre Holocaustului evreilor. Puțin mai târziu, un interes intrinsec, viu, parcă dintotdeauna, față de vârful experiențelor umane, nevoile superioare, puterile și rezistențele ieșite din comun ale omului, m-a apropiat în mod firesc de scrierile lui A. Maslow, V. Frankl, E. Fromm, A. Antonovsky și ale altora.

Jurnalul lui Steinhardt l-am citit înainte de anul 2000 și nu am bănuit atunci că reluarea lui câțiva ani mai târziu se va lega năvalnic de un șir lung de lecturi din biografiile, autobiografiile, memoriile, relatările poveștilor de viață ale martirilor români care au pătimit și s-au sacrificat în închisorile comuniste, care s-au jertfit cu adevărat pentru țara și neamul lor și care au dovedit o putere supraomenească, urmându-I lui Hristos, de a trece prin toate chinurile fără să moară sufletește…De atunci și până acum am cunoscut, din nou și din nou, Iubirea în forma ei desăvârșită, noblețea sufletească, adevărata frumusețe a smereniei, înălțimile cutremurătoare ale sufletului, curajul suprem, triumful deplin al acestora asupra planului fizic și material…

Inima mea nu s-a îngreunat, nu s-a înnegrit de răul abisal creat și menținut în acele locuri, dar s-a luminat, s-a îmbogățit și întărit cu lumina iubirii și iertării în formele cele mai înalte, lămurite și eternizate în condițiile cele mai de jos ale experiențelor umane fizice și spirituale. La această ridicare și îmbogățire sufletească au contribuit toți cei pe care i-am citit, pentru că absolut nici unul dintre acești martiri nu a simțit nevoia de răzbunare, de a arăta cu degetul, nu a judecat, nu a cunoscut patima ținerii de minte a răului.

Dacă aș fi în fața celor care au inițiat Legea 217/2015 și celor care permit acum un nivel de cenzură fără precedent în Europa actuală, i-aș întreba dacă dânșii ar fi în stare să se sacrifice pentru un altul, să cedeze minuscula bucată de pâine unuia mai chinuit de foame, să țeasă mănuși pentru un seamăn mai amărât din singura pereche de ciorapi pe care o au, să înghită mizerii inimaginabile fără să se țicnească sau să semneze rapid ceva, să postească, să recapituleze opere literare, tratate, cărți sfinte cu un entuziasm de neimaginat în condiții inumane și într-o stare degradată a sănătății.

Până acum nu am întâlnit o singură persoană dintre cele foarte multe care iubesc și cinstesc din toată ființa, la fel ca mine sau mult mai mult, acești martiri, care să spună că îi iubesc și îi cinstesc pe unii pentru că au făcut parte din Frățiile de Cruce sau din Legiunea Arhanghelului Mihail, ci pentru că s-au jertfit așa cum au făcut-o, pentru noi, de o frumusețe copleșitoare a hotărârii de a nu da mâna cu Răul. Nici o persoană dintre acestea, de asemenea, nu este interesată să discute sau să evidențieze sistemul de tortură și susținătorii acestuia.

Față de Alexandru Florian, eu nu simt nici cel mai mic resentiment, nici cea mai mică iritare, ci doar dorința de a-l îmbrățișa, din toată inima, cu Iubire.

În ceea ce privește reținerea celor din Serviciile Române de urmărire, de a se alinia dezideratelor dânsului, știu că cei mai mulți din cadrul acestor servicii sunt oameni cu adevărat VALABILI în profesia lor – cu tot ceea ce presupune aceasta- și pentru țara lor.

Orice ar fi, memoria nu poate fi condamnată. Memoria nu poate fi arestată. Sacrificiul rămâne forma supremă de Iubire. Iar Iubirea nu cade niciodată.

“Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Otilia Mitrache