Ambasada Israelului critică numirea Oanei Stănciulescu în Consiliul de Administraţie al TVR. Reprezentanţa diplomatică la Bucureşti a transmis vineri o reacţie cu privire la numirea jurnalistei. Potrivit comunicatului de presă, citat de B1 TV, Stănciulescu a pus la îndoială existenţa Holocaustului şi este un exemplu negativ pentru generaţiile noi.
Ambasada Statului Israel la București și-a exprimat îngrijorarea față de numirea Oanei Stănciulescu în Consiliul de Administrație al Televiziunii Române. Reprezentanţa diplomatică a mai transmis în comunicatul de presă că unele afirmații ale jurnalistei au dus la identificarea ei cu lideri ai Mișcării Legionare, iar viziunile sale pot modifica prezentarea obiectivă a faptelor.
„Ambasada Statului Israel la Bucureşti a aflat cu îngrijorare despre numirea într-o funcţie – cheie, în cadrul Televiziunii de Stat, a doamnei Oana Stănciulescu, jurnalist cu experienţă, dar cu nenumărate exprimări publice antisemite şi simpatii vădite faţă de Mişcarea Legionară. Amintim că, prin afirmaţiile sale, doamna Stănciulescu a pus la îndoială existenţa Holocaustului şi s-a identificat cu lideri ai Mişcării Legionare, responsabili pentru ororile Holocaustului din România“, a transmis ambasada Statului Israel la Bucureşti.
Ambasada mai apreciază că decizia de numire a Oanei Stănciulescu poate avea un impact negativ în ceea ce privește promovarea valorilor democraţiei cu precădere asupra noilor generaţii.
”Dorim să atragem atenţia că o astfel de decizie poate avea un impact negativ semnificativ în ceea ce priveşte prezentarea obiectivă a faptelor istorice şi promovarea valorilor democraţiei, cu precădere asupra noilor generaţii, vulnerabile în faţa unor eventuale dezinformări”, se mai arată în comunicatul citat.
Mai mult decât atât, acestă problemă este dezbătută şi în presa israeliană, unde se pare este un subiect destul de delicat.În urma unor afirmaţii făcute în 2015, jurnalista Oana Stănciulescu a fost acuzată de neolegionarism şi promovarea ideilor de extremă dreapta.
Stanciulescu a fost propusă de Partidul National Liberal pentru a face parte din Consiliul de Administratie al TVR al cărei membru este deja.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


12 comentarii la “Ambasada Israelului la București critică numirea Oanei Stănciulescu în Consiliul de Administrație al TVR: Doamna Stănciulescu a pus la îndoială existenţa Holocaustului şi s-a identificat cu lideri ai Mişcării Legionare”
De cind Romania a devenit colonie israeliana?Chiar nu mai sunt patrioti care sa ia atitudine impotriva … care se amesteca in treburile interne ale Romaniei?
Sunt de acord cu Neluțu!
Si astia ne conduc ?
pe cine interesează ce spune Izraelul? apartinem cumva de acest stat???? sa is vadă mai bine de războiul lor
…Romania a devenit extremista, antisemita, antimaghiara, antiminoritara. Niste jeguri umane, partide politice de mocirla, prind un avant tot mai mare.asemanator statului islamic ISIS. Din radacina trebuie starpiti aceste buruieni, care murdaresc lumea politiac, devenint rusinea europeana. Scarbosi indivizi, ma apuca greata…
Intr-adevar printre iubitorii de neam si tara trebuie „tolerate”si citeve otrepe!Da,Romania trebuie sa devina nationalista,sa nu tolereze atitudinile dusmanoase ale ungurimii,ale jidanilor,ale tuturor celor ce au alergie la limba romana,ale celor ce doresc dezmembrarea ei!
Pentru „Rusine…”,
Mi-e mila de tine… Si te dai si mare „viteaz” ascunzandu-te dupa un pseudonim. Chiar ca, rusine…
OANA PREŞEDINTE!!!
… poste mai bine la mititica? Omul potrivit, la l ocul potrivitö…
…saracuta de tine. Ce pedeapsa a naturii sa fi atat de prostuta. Sincer te compatimesc…
ALUPIGUS
LEGIONARUL VALERIU GAFENCU A SALVAT VIAȚA EVREULUI WURMBRANDT CU PREȚUL VIEȚII SALE. ȘI EMEMPLELE AR PUTEA CONTINUA.