CFF Clujana a zdrobit sâmbătă, la Cluj-Napoca, formația oaspete Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, mai bine clasată decât clujenii în campionat, cu scorul de 7-4. A fost un meci foarte frumos, cu multe ocazii de gol și dinamism.
Victoria Clujanei este cu atât mai mare cu cât la pauză echipa locală era condusă cu scorul de 1-2.
Odorheiul a marcat prima, pe fondul unei erori în defensiva clujenilor. După doar două minute tabela indica din nou egalitate, după un autogol incredibil al gazdelor, portarul ieșind gresit la o minge trimisă înapoi.
Deși gazdele au căpătat încredere în forțele proprii și au avut mai multe ocazii uriașe de gol, Odorheiul a fost cea care a încheiat prima repriză în avantaj, printr-un gol marcat cu noroc, în minutul 15.
Prima fază a reprizei secunde a arătat că CFF Clujana vorbește serios. Nici n-au apucat bine să clipească jucătorii din secuime că mingea le-a cutremurat transversala.
Deși fotbaliștii clujeni au fost loviți prin procedee ca de judo, arbitrii le-au arătat tot lor mai multe cartonașe galbene.
Paul Cîmpean s-a răzbunat cu sete pentru ocaziile nefructificate în prima repriză și la debutul reprizei secunde. A marcat golul de 2-2, care le-a redat clujenilor speranța.
Coechipierii au răspuns pozitiv cu o serie suplimentară de două goluri marcate la diferență de un minut și scorul era 4-2.
Odorheiul nu a abandonat lupta, mai ales că a punctat cu 9 minute înainte de finalul jocului din lovitură liberă. Mingea a fost șutată puternic într-un jucător al Clujanei și a zburat direct în poartă, păcălindu-l pe portarul Andrei, care a avut de altfel un meci extraordinar.
Clujana s-a retras apoi în defensivă și i-a lăsat pe oaspeți să alerge mai mult, așteptând o eroare la orizont. Paul Cîmpean a înscris golul de 5-3 cu un șut pe contraatac și tot el a profitat de faptul că Odorheiul și-a lăsat poarta liberă cu mai puțin de 3 minute până la finalul jocului. Paul a trimis mingea în poarta adversă de la marginea propriului careu mare.
Odorheiul a mai înscris un gol la capătul unei faze fulger, dar la fel a făcut și Clujana, cu 6 secunde până la fluierul final.
Clujenii se bucură de încă trei puncte pe care le vor obține la masa verde în etapa următoare și așteaptă suporterii la Sala Sporturilor Horia Demian pentru ultima partidă disputată în acest sezon pe teren propriu, în 17 aprilie, contra liderului campionatului, Autobergamo Deva.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

