Justitia norvegiana i-a dat castig de cauza, miercuri, lui Anders Behring Breivik – care a omorat 77 de persoane in 2011 – si a condamnat statul norvegian pentru tratament „inuman” dupa cum a cerut extremistul de dreapta.
„Tribunalul (…) a ajuns la concluzia ca regimul carceral implica un tratament inuman in cazul Breivik”, a apreciat tribunalul din Oslo, mentionand in special ca mentinerea inculpatului in izolare de aproape cinci ani este o incalcare a articolului 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, relateaza AFP.
Judecatorul Helen Andenaes Sekulic a respins in schimb al doilea aspect al plangerii depuse de Breivik, care se referea la comunicatiile acestuia cu exteriorul.
Extremistul norvegian, de 37 de ani, care s-a prezentat uneori deschis ca un neonazist, a cerut ridicarea restrictiilor privind corespondenta si vizitele, pentru a putea coresponda cu simpatizanti, o perspectiva respinsa de autoritati din motive de securitate.
Pe 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane, la Oslo, intr-un atac cu bomba in apropierea sediului guvernului norvegian, dupa care, deghizat in politist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfasurau cursurile scolii de vara a tinerilor laburisti norvegieni, omorand alte 69 de persoane.
El a fost condamnat in august 2012 la o pedeapsa de 21 de ani de inchisoare, care poate fi prelungita daca se considera ca Breivik reprezinta o amenintare pentru societate.
Breivik a acuzat statul norvegian de „tratament inuman si degradant” pentru ca este tinut separat de ceilalti detinuti si intrucat nu i se respecta dreptul la corespondenta, incalcandu-se astfel doua prevederi ale Conventiei Europene privind Drepturile Omului.
In inchisoarea Skien, Anders Behring Breivik dispune de un televizor cu cititor DVD, Playstation, o masina de scris, aparate pentru exercitii fizice, carti si ziare.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Justitia îi dă dreptate teroristului Breivik, care a ucis 77 de oameni: Tratat inuman în inchisoare, desi are TV, Playstation, sala de fitness, carti si ziare”
Ce rol are pedeapsa cu inchisoarea. Cred ca nu si-a batut nimeni capu. Unii zic ca este reeducare, altii dresare. Cum sa mai educi unu care are facultate si doctorat si fura milioane de dolari? Eu zic ca rolul inchisorii este sa pedepsesti ,al doilea rol sa izolezi o persoana periculoasa sa nu mai fure sau omoare.
Ca in timpul inchisorii poti cu unii sa-i inveti meserie sau carte e altceva.Norvegianu a omorat oameni, deci va mai omora cand va iesii.Care este pedeapsa? Izolarea de societate se vede.
Era normal. Asta e societatea capitalista la care au visat mosii si stramosii nostri, da? Viiiiinnnn ei amerecanii si ne scapa. Ne scapa de ce? De justitie dreapta? Sau de ideea ca infractorii au toate drepturile, iar victimele nici un drept. Sa reflectam la asta.