Cel mai mare eveniment al artei fotografice este târgul The Photography Show, organizat de AIPAD (The Asociation of International Photography Art Dealers, înființată în 1979, cu sediul central la Washington DC) la Park Avenue Armory, aceeași generoasă locație, de unde v-am transmis și cronici despre târgul anticariatelor, al cărții rare, și despre târgul dealers-ilor de artă. Acum intrăm în magia artei fotografice, în istoria acestei minuni a lumii, care a avut menirea să pregătească apariția cinematografului – și fotografiile lui Eadweard Muybridge, cel care a creat primul iluzia mișcării, sunt aflate peste tot ca un respect față de acest pionier al fotografiei în mișcare.
Când a apărut fotografia, s-a spus că această invenție este moartea picturii. Dar n-a fost să fie așa, pictura s-a dezvoltat în forme abstracte, lăsând fotografiei locul realismului. Așa s-a spus și despre film, că este moartea teatrului. Dar teatrul s-a dezvoltat mai departe, e drept, încorporând în reprezentările lui și proiecțiile cinematografice, așa cum au procedat unii mari regizori ca Meyerhold și Piscator, după cum fotografia, încet-încet, a preluat de la pictură anumite tehnici plastice și a devenit o artă de sine stătătoare.
Ceea ce este uluitor la evenimentul The Photography Show este tocmai acest aspect, al fotografiei picturale, al îmbinării tehnicilor fotografice, ale video și new media, cu arta picturii. Ai deja imaginea unei industrii profesioniste. Multe galerii nici nu mai prezintă fotografii clasice, ne oferă doar pictură fotografică, o artă nouă, cu efecte artistice remarcabile. Adică artistul fotograf e și pictor, care împină arta penelului cu camera de fotografiat, realizând adevărate tablouri, la concurtență cu pictura. Și nu mă refer la tehnicile digitale ale fotografiei, la performanțele pe care le-a introdus computerul, fotografiile rezultate fiind de-a dreptul șocante, compoziții rare, cum am văzut în special la galeria Fahey/Klein din Los Angeles, compoziții foarte sofisticate pe bază de colaj, mari panouri care intră deja în sfera artei decorative, a artei ambientale.
Dovadă că acest eveniment este opera galeriilor de artă. Aproape o sută de galerii din toată lumea, din Canada până în India și Japonia, se întrec să ne arate acest spectacol deosebit, al mariajului dintre pictură și arta fotografică. Majoritatea galeriilor sunt din New York, despre care am scris și pe care le cunosc bine, specializate numai în expoziții de artă fotografică, precum Naiyla Alexander, Laurence Miller, Howart Greenberg, Edwynn Houk, Alan Klotz, Gitterman, Bruce Silverstein, Danziger, Keith de Lellis sau Steven Kasher, cele mai multe cu sediul în Downtown, Manhattan.
Am participat la eveniment în ziua numită Opening Night Preview, o previzionare specială, la care a particpat numai presa și vip-urile, în frunte cu Bill de Blasio, primarul New York-ului. Sute de ziariști și artiști de toate categoriile au fost beneficiarii unei seri deosebite, de neuitat. Am avut parte de o experiență deosebită, de la explicațiile în grup ale unor galerii la un festin ireproșabil din partea sponsorilor.
Sigur, evenimentul s-a derulat pe două mari direcții, pe de o parte, istoria fotografiei, prezentarea unor imagini aparținând unor artiști clasici, americani sau europeni, percum Lewis Carroll, Henri Carter-Bresson, Robert Doisneau, Paul Horst, Andre Kertesz, Dora Marr, Man Ray, Robert Mapplethorpe, Moholy-Nagy, Edward Weston, Edward Steichen, Paul Strand, Alfred Stieglitz (artistul care i-a organizat lui Brâncuși prima personală la New York) și zeci de alți monștri sacri ai acestei arte, pe care îi poți vedea concentrați la o singură galerie, Vintage Works din Chalfont, Pennsylvania, iar pe de altă parte, noutățile și experimentele de ultimă oră.
Sunt fotografii absolut picturale, care amintesc direct de arta unui Vermeer, precum Portrait of the Eternal de Manuel Alvarez Bravo, Phie on plinth de Richard Learoyd, portretul indonezian de Sebastiao Salgado sau The Daughters de Lisa Holden, ce dovedesc o fantastică pelucrare a întunericului și luminii. Ceea ce mi-a reținut în mod deosebit atenția au fost experimentele de la Catherine Edelman Gallery din Chicago sau portretele realizate de faimosul artist chinez Zhang Wei, de la Audrey Hepburn și Marilyn Monroe la John Lennon și Steve Jobs, prezente la galeria 798 Photo din Beijing. Teribile, violente, sunt și imaginile expuse de Gun Grundemark Nilsson din Stockholm, Suedia, sau imaginile din Palmira în ruine, la James Hyman Gallery din Londra. Nu mai vorbesc de realismul puternic, rece, dur, al imaginilor prezentate de galeriile din Germania și Austria.
Nu trebuie să mai repet că România lipsește și de la acest eveniment, fiindcă se va spune că am ceva cu România. Sigur că am, fiindcă sunt român și am ajuns să vorbesc singur despre România. De data acesta am vorbit cu galeriștii de la Paci Contemporary din Brescia, despre istoria României, despre momentul unirii dacilor cu romanii. Dar nici ei nu știau că noi avem legături de rudenie cu Roma imperială. Așa e când timpul trece, iar politicienii de azi fac ca istoria să curgă cum vor ei sau să fie uitată. Bine că există fotografia s-o imortalizeze.
Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

