Relele tratamente şi hărţuirea romilor şi deţinuţilor de către Poliţie şi Jandarmerie a reprezentat, anul trecut, una dintre problemele majore din România privind drepturile omului, se arată în raportul anual dat publicităţii miercuri de Departamentul de Stat american.
În plus, discriminarea sistematică a romilor le-a afectat accesul la educaţie adecvată, locuinţe, îngrijire medicală şi pe piaţa muncii, atrag atenţia Statele Unite.
Printre alte probleme se numără condiţiile inadecvate din închisori, dar şi tentativele continue ale unor lideri politici de a compromite independenţa sistemului judiciar, precum şi corupţia la nivel guvernamental, care este încă răspândită.
“Sistemul judiciar a luat măsuri pentru a pune sub acuzare şi pedepsi oficialii care au comis abuzuri, dar autorităţile au amânat în mod repetat procesele care vizează abuzuri ale poliţiei, care, în multe cazuri, au dus la achitări”, se adaugă în document.
“Ameninţări personale şi profesionale la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei. Au existat informaţii constante despre violenţa şi discriminarea femeilor. Au existat nişte acţiuni şi afirmaţii antisemite, iar presa a continuat să publice articole antisemite”, se adaugă în document.
De altfel, ideile antisemite, rasiste, xenofome şi naţionaliste sunt răspândite în continuare online în ţară, titrează News.ro.
“Guvernul nu a luat măsuri efective pentru a returna bisericile greco-catolice confiscate în timpul regimului comunist”, se arată în documentul publicat pe site-ul Departamentului de Stat.
În ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi, agenţiile guvernamentale nu le-au oferit asistenţă adecvată şi chiar le-au neglijat.
O altă problemă semnalată de SUA o reprezintă discriminarea minorităţilor sexuale şi a persoanelor infectate cu HIV, în special a copiilor.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Fara comentarii la “SUA critică România, în raportul despre drepturile omului: românii promovează antisemitismul, xenofobia, discriminarea homosexualilor și naționalismul pe internet”
Nu le place de noi? Sa ne lase in pace cu „rapoartele” lor atata vreme cat tot dezastrul din orientul mijlociu e opera SUA & Marea Britanie, in principal. A recunoscut-o chiar Tony Blair, ex prim ministru britanic.
http://www.mediafax.ro/externe/fostul-premier-britanic-tony-blair-isi-cere-scuze-pentru-invazia-irakului-si-recunoaste-o-vina-partiala-pentru-ascensiunea-statului-islamic-14861530
Deci aceste tari, atunci cand vor avea liderii inculpati pt crime de razboi, la Haga, asa cum i-au inculpat pe Milosevici, Karadzic etc, sa vina sa ne tina noua prelegeri si sa ne arate statistici….Pana atunci , mucles!
…gandesti gresit, chiar bolnavicios. Intr-un stat de drept nu poti face ce vrei! Romanii au fost incurajati si de medii sa devina sovini, xenofobi. Rezultatul sunt iesiri necontrolate al unora chiar pe platforma NN. Zilele trecute au umplut paginile internetului stirea : „Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Paul Brummell, scrie, pe contul sau de Twitter, ca este „ingrijorat de recentele evolutii de la Opera Nationala din Bucuresti”…
Ma mira ca nu se specifica de americani in raport urletele extrimistilor romani, impotriva ungurimii. Epitetele: „nu va convine ce facem plecati.. ” sunt la ordinea zilei. Mi se intoarce stomacul de xenofobia romaneasca, daca nu se iau masuri drastice de sanctionare al acestor extrimisti, efectele pot fi dezastruoase. Sper ca se trezesc din timp organele in drept, daca nu si acestia au ajuns in mana unor extremisti, vezi procesele de vitrina a lui Szöcs si Beke din Covasna!
Felicitari,Madmax!Este viziunea tuturor romanilor iubitori de neam si tara,a celor atasati trup si suflet identitatii nationale romanesti!Cit despre cel ce nu suporta criticile lui Madmax,in mod cert este o boanghina imputita,pacat ca nu-si da numele si adresa ca sa-i administram o lectie de romanism!
Yankeii sa ne m-ai scuteasca ,de aceea impusca oamenii de culoare ca pe niste caini? Nu uitati revoltele a mii de oameni de culoare si justitia i-a achitat pe politisti.
SĂ ÎNFIINȚĂM UN KU KLUX KLAN CA SĂ „NE ALINIEM” LA STANDARDE AMERICANE.
SUA e un stat totalitar comunist.
Mai vedem dupa alegerile din SUA orientarea. acum e doar apa de ploaie.
.
,,,vezi ungurii nu sunt atat de razbunatori. Da-ne adresa ta. nr. telefon, adresa ta de email si ai sa vezi ce cadouri frumoase o sa primesti.:)))
jó estét, am scăpat din nou de la sanatoriul de boli mintale, unde sunt tratat de o boală numită puţinătate neuronală, am doar câteva idei – şi alea fixe.
Inca un pic si va dam autonomie la 2m sub pamant.
Tiganii trebuie deportat in masa in India. Urgent!
@webmaster:
Te rog să vezi, care imbecil turbat scrie în numele meu (4:21pm), apoi pe baza IP-lui să-l interzici pe vecie de pe forum!
…” Tiganii trebuie deportati in India'”…paii dar atunci tara ar ramane aproape goala. Presupun ca si tu ai fi pe lista. Cei catva minoritari care ar ramane, s-ar plictisi fara voi.:))) Iar cu autonomia se vor ocupa altii, n-o sa-ti ceara parerea.
Românii sunt foarte răi: vor să păstreze familia tradițională, normală și identitatea națională.Urât!
S.U.A. se bucură de foarte multă simpatie în România. Sper să nu distrugă acest capital de încredere.
vrea/vor sa te scoate din sarite, ar fi pacat sa reuseasca. Sunt doar niste fekale umane, nu merita sa-ti bati capul cu ei.
M-au prins din nou brancardierii, mi-au dat tranchilizante iar cum nu mai stiu daca numele meu se scrie cu 3 de „a” sau cu 4. Uneori imi scriu mie insumi, am vazut la televizor ca si Mister Bean facea asa. Azi-noapte am visat Ungaria mea pana la Carpati si am facut pipi pe mine de placere. Acum trebuie sa merg la nani, jó éjszakát dragii mei.
Oare unde or fi romii discriminati?N-ar fi bine sa-i ia ei in america si sa-i integreze acolo?
In raportul original este mentionat si situatia ungurilor. Dar niciun articol din presa romana nu mentioneaza acest lucru.
http://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm#wrapper
…sovinismul, antimaghiarismul a devenit sportul popular romanesc, inclusiv in Napoca News. Redactia inclusiv redactorul sef Tene promoveaza xenofobia, antimaghiarismul. Postacii prezenti sunt extremisti, putem linistit sa-i numim neonazisti romani. Pe aceasta platforma si-au gasit locul, jeguri umane de la pru, noua dreapta, alte asociatii si organizatii de mocirla. Ei gasesc ca iesiri sovine in general si antimaghiare in special, sunt bine venite pentru prostime. Sefii acestor asociatii isi umple buzunarele pe prostia unor extremisti, unor spalati in creier.Atmosfera legionara interbelica renaste din pacate si pe platforma Napoca News. Boc si organele competente, tolereaza acest lucru, unii privind chiar cu simpatie iesirile necontrolate acestor nazisti.
Ungurii sunt cei mai sovini si mai extremisti dintre popoarele Europei. In vreme de razboi au fost cei mai salbatici.
Sa critici extremismul unguresc e perceput de ungurii ipocriti ca antimaghiarism.
Vai de minoritatile din Ungaria care nu au nici un drept, Ungaria e un stat neonazist.