Titina Nica Țene:„Nostalgia întoarcerii”

Volumul scos la Ed. ABSOLUT-BUCUREŞTI-2016 ne aduce în faţă versurile unei poete care şi-a deschis sufletul pentru cititori. Un suflet cald, luminos, pios, plin de nostalgia trecerii prin viaţă, dar şi a înstrăinării de satul natal.

Seninătatea sufletului de copil, când viaţa pare un miracol, o plânge fiindcă a trecut: ,,Desculţi noi alergam prin rouă,/ priveam la cer şi prindeam fluturi/ şi totu-n jur era divin/ că nu puteai să nu te bucuri…/ Vreau să mai simt acele vremuri/ când alergam printr-un zăvoi,/ aş da orice să le găsesc/ şi să-ntorc timpul înapoi!/” (Regrete)

Citisem undeva printr-o revistă poezia „Bătrâna şi căţelul” şi rămăsesem cu imaginea unei poete cu sufletul deschis pentru suferinţa celor săraci: „Are doi bani în batistă/ cumpără cu ei o pâine/ din care mănâncă ea/ ce rămâne dă la câine/ (…) …fericită peste poate/ împărţind cu acest căţel/ marea ei singurătate”.
Adierea toamnei simţindu-se şi-n chipul omului: „M-am privit într-o oglindă/ să-mi aduc de mine aminte/ şi când m-am văzut în ea/ am rămas fără cuvinte…/ M-am rugat acum de toamnă,/ toamnă ea si toamnă eu/ şi ne-am pus toată speranţa/ în credinţa-n Dumnezeu/” (Fuiorul toamnei).

Tristeţea bătrâneţii neînţeleasă de urmaşii care trăiesc într-o lume modernă: „Fii, măicuţă mulţumită/ să ne-ajuţi pe fiecare!/ Cine astăzi ţi-ar mai da/ farfuria cu mâncare?/ Că dacă ai îmbătrânit/ nu este a noastră vina,/ vila se-ntreţine greu/ vrem să schimbăm şi maşina!” (Cheia Bătrânei).

Tema de bază a volumului însă rămâne dorul de casa părintească, de familia împrăştiată prin lume, de copilăria trăită modest dar cu toată bucuria şi sinceritatea vârstei. Iată-o cu tata la plug: „De pe ştergarul alb, pe iarba verde,/ nu înainte de-a-nălţa o rugă,/ mâncam cu poftă, ceapă cu mălai,/ bând apa rece de izvor din tugă./ (…) şi dacă aş putea întoarce timpul/ să merg sub salcia pletoasă de la drum/ să mai mănânc aşa mâncare simplă/ dau toate bunătăţile de acum!/” (Izvorul din tugă).
Dorul de sat o face să-şi imagineze o reîntoarcere definitivă pe plaiurile copilăriei: „M-am întors definitiv/ acasă, la mine-n sat,/ câmpul şi pădurile/ tot într-una m-au chemat./”. Dar trecerea anilor o face necunoscută de locuitori: „Doar din când în când o babă/ se mai uită lung la mine/ şi mă-ntreabă cu uimire:/ „ce e Titină cu tine?” ”. Şi peisajul s-a schimbat: „În salcâm, pe lângă casă,/ avea cuibul chiar o barză/ acum a rămas pustiu/ zdrenţuit precum o varză.”. Totul pare distrus şi înstrăinat, gardul cade, nucul bătrân nerecunoscând-o îi aruncă în cap o nucă, doar „teiul sfânt” o ninge cu floare. Sfatul lunii: „nu te frământa atâta/ ce-i trecut, trecut rămâne” o face sa exclame: „Tristă stau pe prispa casei/ nu ştiu încotro s-apuc/ satul nu mă recunoaşte,/ la oraş nu mă mai duc!” (Din nou acasă).

Volumul „Nostalgia întoarcerii” pare a fi un fel de antologie cuprinzând patru capitole care de fapt erau volume indpendente: „Amurg de întoarcere”, „Scaunul harului”, „Un strop de veşnicie” şi „Neastâmpărul toamnei”.

Scris cu harul transmiterii de la suflet la suflet, într-un limbaj simplu volumul sus amintit ne ajută să ne regăsim pe noi, cei de vârsta a treia de mână cu autoarea.
Ca urmare a lecturării acestei cărţi am scris pentru autoarea ei următoarele: „Cartea asta e un suflet/ Ce s-a deschis în amurg,/ Un amic cu duios umblet,/ Din ea sentimente curg/ Ne cuprinde nostalgia/ Vremurilor ce s-au dus,/ Retrăim copilăria/ Chiar de mergem spre apus./ S-o citim, mereu ne vine,/ Ea ne cheamă ne-ncetat/ Şi-o lăsăm cu greu pe mâine,/ Doar cu-un prelungit oftat/”.

Virginia Brănescu