Distribuie articolul

Bătaie dificilă la alegerile UTCN. Marius Bulgaru, Vasile Ţopa şi Ţălu Ştefan au fost cei trei candidaţi care s-au luptat funcția de rector a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).Vasile Ţopa, cel care a ocupat în ultima jumătate de an funcţia de rector interimar, este cel care a câştigat şefia UTCN, la o diferenţă uriaşă de voturi faţă de contracandidaţii săi. Concret, Ţopa a strâns nu mai puţin de 677 de voturi, Marius Bulgaru 134, în timp ce Ştefan Ţălu a primit numai cinci voturi.

În planul managerial publicat, Ţopa propune ca viziune managerială pentru următorii patru ani elemente organizatorice precum crearea de parteneriate între licee și universitate prin accesare de fonduri, revizuirea planurilor de învăţământ (în colaborare cu mediul socio-economic), evaluarea și actualizarea continuă a programelor analitice, în vederea corelării conţinutului disciplinelor cu calificarea universitară oferită la absolvire, modernizarea cursurilor şi a activităților practice, accentuarea caracterului practic al activităților de laborator, aplicațiilor, proiectelor de an, introducerea în toate planurile de învățământ a cel puțin unui curs de antreprenoriat, dezvoltarea şcolilor doctorale ca elemente strategice, creșterea suportului financiar acordat doctoranzilor, organizarea cursurilor de consiliere educațională pentru cadrele didactice care sunt desemnate drept consilieri.

NapocaNews

 

Topa_Vasile

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: