Dalai Lama consideră că în Europa există în prezent ”prea multi” refugiaţi. Liderul spiritual tibetan a apreciat, într-un interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung că după părerea sa numărul refugiaţiilor este prea mare mai ales după valul de sosiri de anul trecut şi că aceşti oameni care caută protecţie nu trebuie să rămână decât provizoriu în Europa.
”Când privim chipul fiecărui refugiat, mai ales cele ale copiilor şi femeilor, resimţim suferinţa lor şi o fiinţă umană care are condiţii de viaţă mai bune are responsabilitatea să-i ajute. Dar, pe de altă parte, există prea mulţi, în prezent, în Europa”, a declarat Dalai Lama.
”Europa, Germania, în special, nu poate deveni o ţară arabă, Germania este Germania”, a adăugat el, referindu-se la faptul că majoritatea migranţilor provin din ţări arabe ca Siria sau Irak.
”Este cu atât mai dificil pe plan practic. Şi pe plan moral, consider de asemenea că aceşti refugiaţi nu ar trebui să fie primiţi decât provizoriu. Obiectivul ar trebui să fie ca ei să revină în ţara lor şi să ajute la reconstrucţia ţării lor”, a mai precizat liderul tibetan care la rândul său trăieşte în exil de peste 50 de ani, în India. De altfel în continuarea interviului Dalai Lama şi-a exprimat speranţa de a reveni în Tibet, ”poate în câţiva ani”.
”În cazul în care condiţiile revenirii mele sunt întrunite sau cel puţin pentru o scurtă vizită, aceasta ar fi pentru mine o bucurie” a spus el.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “Dalai Lama: ” Germania nu poate deveni o ţară arabă, Germania este Germania””
Numai hitler si merkel(fara majusacule)au decis distrugerea poporului german.Nu stiu daca nemtii,cu adevarat i-si dau sai i-si dau seama de acest lucru.Porul german s-a inchegat de-alungul istoriei din munca,din demnitatea si onoarea salasluiita in sangele lor,nepermitand nimanui sa le atinga steaua divina,pana la „revolutia franceza”,care numai revolutie n-a fost.Nemtii at provenit din amestecul unei poulatii nordice darze si muncitoare cu populatia traco-getica asemanatore,predominnta in spatiul european al antichitatii.Istoria,istoricii mai bine zis,au luat in atentie(se pare cu intentie speciala)doar faima Imperiului Roman,exagerand dosind sau distrugand multe adevaruri care nu conveneau puternicilor vremii.Invadatorii care coplesesc astazi Europa se vor ineca in in fluviul pasnic dar adanc si miscator al civilzatiei.
Aici a mai ingaduit si Dumnezeu lucrul acesta datorita desfraului si sodomiei care a luat o amploare nemaiintalnita si acolo. Daca nu se vor trezi la realitate si in special cleruul lor lutheran care nu au nimic in comun cu cele sfinte e vai si amar de ei caci vremuri grele ai vor astepta, avem exemple in istorie precum: sodoma si gomora care au fost rase dupe fata pamintului datorita homosexualitati, constantinopolul care deasemenea Dumnezeu a ingadui caderea acestuia datorita inhaitari cu catolici
Ni stiu unde e dezmatul ala,c a m-as duce si eu. Germania e mult prea serioasa.Si nu ma credeti "neumblat"
Dute, dute ca este exact ce ati doresti si sincer ami pare rau de nemtii care sunt oameni de toata isprava ci nu de acele scursori