Finala Cupei României dintre echipele Dinamo și CFR Cluj, programată la 10 mai, a fost amânată de Federația Română de Fotbal în urma decesului jucătorului Patrick Ekeng de vineri seara, din timpul meciului cu FC Viitorul.

”La doar 26 de ani, în timpul partidei de Liga I dintre Dinamo București și Viitorul Constanța, fotbalistul Patrick Ekeng s-a prăbușit pe teren. Medicii au constatat, ulterior, decesul jucătorului. Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele față de familia fotbalistului, colegii lui de echipă și toți reprezentanții clubului Dinamo București. Finala Cupei României 2015/2016, programată pe 10 mai 2016, se amână și va fi disputată la o dată ulterioară, ce va fi fixată împreună cu reprezentanții cluburilor finaliste”, a anunțat FRF, vineri noaptea, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

Oficialii federației au decis ca toate meciurile din competițiile organizate de FFRF în acest final de săptămână, din Liga a II-a, a III-a, Liga Elitelor și Campionatele Naționale de Juniori, vor fi amânate.

Cheltuielile de deplasare și cazare ale echipelor ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi achitate de Federația Română de Fotbal, titrează Agerpres.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța (3-3).

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme (min. 63).

NapocaNews