Distribuie articolul

Marti, ziua a cincea a Festivalului Internaţional de Film Transilvania aduce, la fel ca şi celelalte zile de până acum, o mulţime de proiecţii de filme, una dintre ele fiind pentru un film în premieră mondială, dar şi concerte şi concepte inedite.

„Datorită cererii foarte mari de bilete, cine-concertul Patimile Ioanei d’Arc / The „Passion of Joan of Arc (1928) se va relua mâine, 31 mai, de la aceeași oră, 21.30, la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Cluj (Str. Universității, nr. 5).O veste de ultimă oră este că va avea loc o proiecţie suplimentară pentru cine-concertul „Patimile Ioanei d’Arc.

Pianistul Touve R. Ratovondrahety, de la Opera din Paris, va acompania pentru a doua oară la TIFF capodopera lui Carl Th. Dreyer la orga bisericii, evenimentul din această seară (luni seara) fiind sold out.” au anunţat organizatorii.

La Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, de la ora 21.45, ne dau întâlnire regizorul și actorii filmul românesc Două Lozuri (r. Paul Negoescu). Filmul este în competiţia pentru cel mau bun film la secţiunea Zilele Filmului Românesc.

Culinary Cinema, un nou concept de eveniment la TIFF, este gândit în jurul unui film dedicat unui chef de geniu, celebrul René Redzepi, și al restaurantului său celebru din Copenhaga. Noma, My Perfect Storm (r. Pierre Deschamps) va fi proiectat la Cercul Militar de la 18.30, și va fi urmat de o petrecere gastronomică întreținută de chef D’Artagnan la Restaurantul Colin’s.

La Palatul Urania continua concertele din seria TIFF Music Night, astfel că de la ora 21.00 va concerta Baasch, tânăr producător, cântăreț și compozitor din Polonia si trupa Baba Dochia a cărui stil muzical este melanj de muzică electronică cu rock live, îmbinând synth-uri, riff-uri de chitară, beat-uri organice și sintetice, asezonate pe alocuri cu melancolie și agresivitate.

Concertul de la Casa TIFF de la ora 22.00 va fi susţinut de un trio acustic-electronic olandezo-belgian format din Fulco Ottervanger – pian, Lieven Van Pee – bass, Simon Segers – tobe, reuniţi sub titulatura De Beren Gieren.

La TIFF Lounge de la ora 17.00 jurnalistul Mihnea Măruţă va modera întâlnirea publicului cu actorul clujean Levente Molnár. Acesta este actor la Teatrul Mghiar de Stat din Cluj-Napoca şi mai recent a jucat în filmul Fiul lui Saul în rolul lui Abraham. La TIFF filmul poate fi văzut miercuri, 1 iunie, la Saca de Cultură a Studenţilor, de la ora 16.00.

Cei 11 manageri de sali de cinema din Romania si Republica Moldova selectati sa participe la programul Transilvania Talent Lab, încep astazi workshop-ul care va dura 5 zile, pe parcursul cărora vor învăța sa înțeleagă bazele și circuitul industriei cinematografice profesioniste europene sau să dezvolte un prim proiect cinematografic similar în localitatea în care locuiesc. TTL este un prim pas important în introducerea lor în lumea industriei cinematografice europene.

În Piaţa Unirii de la ora 21.45 va rula filmul Truman în regia lui Cesc Gay.

La unele dintre proiecţii vor participa la sesiuni de Q&A regizorii filmelor respective. Programul anunţat pentru ziua a 5-a este următorul: la Cinema Arta regizorii Fabrizio Maltese (16.15, 50 Days in the Desert) și Sion Sono (de la 18.30, după Suicide Club, și de la 20.45, după Noriko’s Dinner Table. La Cercul Militar, Sion Sono poate fi întâlnit după proiecția Be Sure To Share, de la 15.45. La Cinema City Iulius Mall – Sala 3, Imam Hasanov va vorbi despre Holy Cow, de la 19.15. La Dacia Mănăștur, Mike Downey și Elite Zexer vor răspunde întrebărilor după proiecția filmelor Life is a Trumpet (18.00), respectiv Sandstorm (20.00). La Cinema Victoria, Ali Abassi va discuta despre filmul său Shelley, în care joacă și Cosmina Stratan, de la 15.00, iar Alexander Hasskerl și Jonas Rothlaender vor povesti despre Fado, de la 22.30.

Programul complet poate fi consultat aici.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Alina Maria Iuga

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: