“Nostalgia întoarcerii“, de TITINA NICA TENE

Poezia Titinei Nica Țene din volumul “Nostalgia întoarcerii “, apărut la Editura ABSOLUT, București 2016, este o poezie a înstrăinării trăită dureros ca pe o cruce a destinului , intuit în cel mai mic gest: “Merg încet cu sufletul pustiu / singură printre atâta lume/ timpul a trecut când nici nu știu/ oamenii din juru-mi nu au nume. (Toarcem amintirea, pag. 37) .

Discret, fără ostentație, emoțiile sunt contopite firesc cu obiectele din
preajmă. Integrat în ritmul marelui Timp, sufletul se simte stingher ajuns în pragul
toamnei și încearcă să smulgă câte o mică bucurie din lucrurile simple..
Este ilustrat universul satului natal, cu imaginea casei părintești, încremenită în timp,
purtând ca un răboj vremea copilăriei aureolate de tristețea trecerii ireversibile : “ Părul,
nucul și gutuiul/ sunt deja cam ofiliți/ nu e nimeni prin ogradă/ să simtă că sunt iubiți.”
(Așa-i viața, pag.42)..

O privire în timpul revolut îi deschide perspectiva unei simple înțelepciuni a bucuriei simple, a forței de a vibra la însemnele naturii, la permenenta ei revenire, la prezența divinității ca unic sens al trecerii prin viață. Regăsim un dialog imaginar cu divinitatea unde în manieră argheziană se resimte dorința arzătoare a identificării prezenței divine în gesturi mai convingătoare precum “Un strop de veșnicie” (pag. 49), oferită aici pe pământ, de vreme ce nu se știe cine va rămâne viu după judecata de apoi. Nelinistea neantului stârnește fiorii spaimei de veșnicie conturată incert prin vagul adverb: undeva, nu știu unde, care apare ca un leitmotiv.

„Ne temem, Doamne, de necunoscut,
căci nici nu știm cine o să învie
de aceea cred că trebuia să dai
și pe pământ un strop de veșnicie…”

Optimismul funciar al poetei, aduce o soluție neașteptată, rod al înțelepciunii vârstei ce se regăsește în copilărie. Astfel în poezia “Anotimpul jocului” (pag.68) natura în toate ipostazele ei apare ca un dar oferit copiilor în disponibilitatea lor ludică, iar pentru vârsta înțelepciunii, fiecare anotimp fiind descifrat în cheia bucuriei:

„Deși toate-s ale Tale
existente pe pământ,
fie iarnă, fie vară,
fie ploaie, fie vânt…

Dar… când vine primăvara
și-n jur totul e divin
să nu o iubesc mai mult
nu pot, Doamne, să m-abțin!”

Meditația pe tema morții, cu care autoarea se imaginează în dialog, iar hotărârea de a o birui alături de Iisus, se regăsește în poezia „ Direct în cer “(pag.63)

“Aștept venirea lui Iisus,
căci nu vreau, moarte, ca să pier
și n-o să mai trec pe la tine
mă duc cu El direct în cer… “

Expresia poetică, simplă, firească în țesătura unui limbaj familial, cald, tandru, lasă să se strecoare tristețea estompată a înțelepciunii irevocabilului. Imaginile poetice de o simplitate tulburătoare dând sentimental atemporalității, conturează tabloul copilăriei în tonuri calme, nostalgice cu puritatea și candoarea trăirilor imediate.

În versurile Titinei Nica Țene apare dorința dureroasă de a reface universul copilăriei, al lumii în care se simțea în siguranță, în vecinătate cu cerul, printre obiectele ce purtau fiecare un nume, unde nu se putea rătăci.

Conștiința poetică, nevoia de înveșnicire , o arată în poezia “Pagină de carte”: “Doamne, ajută-mă să pot/ să fiu pagină de carte,/într-un suflet de copil,/
să mă ducă mai departe”(pag.98 ).

Titina Nica Țene va rămâne, sigur, în inimile cititorilor și mici și mari tocmai prin simplitatea cuceritoare și tulburătoare a versurilor sale.

Antonia Bodea