Distribuie articolul

Un grup de 100 de tineri din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla însoţiţi de Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul eparhial şi de alţi 6 preoţi, vor participa, alături de zeci de mii de tineri din 185 de ţări, la Ziua Mondială a Tineretului în Biserica Catolică, eveniment mondial care se va desfăşura în perioada 19-31 iulie 2016, la Cracovia – Polonia, în prezenţa Sfântul Părinte, Papa Francisc (v. aici).

Ziua Mondială a Tineretului din acest an, 2016 – Anul Jubiliar al Milostivirii în Biserica Catolică -, se află la cea de-a XXXI-a ediție și are ca temă „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt. 5,7), încheind ciclul celor trei ani în care au fost aprofundate trei Fericiri propuse de Papa Francisc tinerilor.

O parte a grupul eparhial – 70 de tineri împreună cu PS Florentin, vor porni spre Polonia marţi, 19 iulie, la ora 17.30, din faţa Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu. Ei se vor îndrepta spre Dieceza de Wroclaw și vor fi găzduiți în localitatea Olawa, la mică distanță de „Veneția Poloniei” (Wroclaw). Aici participanții vor face cunoştinţă cu comunitatea locală și cu tineri din alte națiuni veniți să se pregătească pentru celebrările de la Cracovia pentru a-şi sărbători împreună, cu bucurie, tinerețea lor. Tinerii români vor avea ocazia să-şi prezinte, la rândul lor, cultura proprie şi talentele, să afle mai multe despre tineri ca ei care împărtășesc valori comune dar provin din culturi diferite.

A doua parte a grupului se va reuni în 25 iulie la Cracovia cu cei plecați mai devreme, pentru a participa împreună la evenimentele principale ale ZMT 2016.

Din partea Asociației Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, asociaţie a Eparhiei de Cluj-Gherla care s-a ocupat de organizarea pelerinajului, D-ra Laura Sopon a oferit câteva informaţii cu privire la eveniment: „Zilele Mondiale ale Tineretului (ZMT) se celebrează în fiecare an în cadrul Bisericilor locale în duminica Floriilor, sau într-o zi stabilită la nivelul fiecărei Dieceze/Eparhii, dar, o dată la doi sau trei ani, se realizează o celebrare extraordinară într-un loc ales de Papa, de comun acord cu Conferințele Episcopale Naționale. Atât pentru celebrările ordinare, cât şi pentru cele extraordinare, Sfântul Părinte adresează un mesaj tinerilor, pe baza căruia se realizează pregătirea şi desfășurarea evenimentului.

Întâlnirile Mondiale se bazează pe câteva elemente principale: convocarea, mesajul Papei, întâlnirea tuturor în locul celebrării, participarea tuturor la orele de cateheză, noaptea de veghe şi rugăciune împreună cu Sfântul Părinte, celebrarea Euharistică.

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îi însoțească pe tineri în pelerinajul lor, ajutându-i să descopere tot mai mult inima Sa milostivă de Tată şi să-L întâlnească pe Isus ca prieten, frate și mântuitor al lor”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: