Exclusiv! Interviu cu o clujeancă martoră la atentatele teroriste din Nisa: ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o a doua șansă la viață”

Vă prezentăm în exclusivitate un scurt interviu la cald cu Pap Roberta, o clujeancă, asistent medical general, aflată în vacanță la Nisa, pe care au surprins-o atentatele teroriste ale tunisianului Mohamed Lahouaiej Bouhlel, pe “Promenade des Anglais”, de Ziua Națională a Franței.

Ce ai văzut și ce ai simţit în momentul atentatului?

Urlete, ţipete, am simţit fiori și teamă, auzeam împuscaturi. Nu stiam încotro să o apuc

Erai la plimbare, la focurile de artificii din Nisa?

Am ajuns pe promenada înainte cu doua minute, asteptam începerea artificiilor, au durat circa 20 de minute. După care, lumea, lumea care nu se mai termina, a început sa se extinda pe toate colțurile si străzile.

Ai văzut camionul ucigaș?

Fiind foarte multa lume, cautam un locușor unde sa ne infingem si noi pentru a putea ieși mai repede din multime. Ne-am ales un drum, am început să înaintam, după 3 minute s-au auzit din spatele meu urlete, țipete, împușcături. Lumea s-a panicat, era de necrezut, alergam în jos, nu puteam sa concep că e real ceea ce văd și aud. A dat lumea fuga în toate părtile posibile, s-a creat o îmbrânceală, o stare, iadul pe pământ ..am fugit, m-am oprit,m-am pierdut de restul prietenelor.

Te ai speriat tare, ți-ai dat seama ca e atentat terorist?

Da, mi-am dat seama. Nu știam ce să fac, unde să mă bag, să mă ascund pentru că lumea începea sa vina tot mai mult si nu știam dacă s-a terminat.

Ai văzut morți în urma lovirii camionului?

M-am băgat sub o măsuță de la o terasa și am stat cateva secunde acolo, nu îmi venea să cred ceea ce traiesc, urlete, țipete,oameni pe jos, oameni alergand, am iesit de sub masă. Știam ca nu pot sa rămân acolo, trebuia sa fug sa ma adapostesc undeva, altundeva. Am vazut lumea pe jos, cadeau din cauza panicii care s-a format, se auzeau împuscaturi, parca din ambele parti. Din doua parti.

Ți-a fost teama că nu mai scapi?

Da, singurul lucru care mi-a trecut în minte a fost familia mea. Gândul meu s-a îndreptat catre cei dragi. Am stiut că trebuie sa ies,sa fug,ori reusesc ,ori se termina, am iesit de sub masă, îmi strigam prietenele. Nu le vedeam, după care dupa 3 minute de disperare am vazut-o pe una din ele, am luat-o de mână,o strigam pe cealalată, nu reușeam să o gasim,am actionat repede. Știam ca daca stam sa o cautam, riscam sa ne pierdem viata, am alergat cat am putut de tare pt ca lumea venea foarte mult în jos, spre straduta pe care am reusit să intru.Ca într-un final sa ajung în fata blocului.

Ai văzut reacția polițiștilor cum au tras în camion sau dacă s-au agățat de camion?

Nu am apucat. Erau în spatele nostru. Criminalii, oamenii aceia care nu se pot numi oameni (teroriștii). Fiind in fata lor nu reușeam sa privesc in spate. Era ca un film de groază.

Ce ai simțit la final că ai scăpat?

Sunt șocată, mi se pare ca a fost un coșmar si atata tot,nu îndrăznesc să ies din casa, imi doresc mai mult ca niciodata sa ajung acasa langa familia mea, nu îmi găsesc cuvintele tocmai corecte sa imi exprim tristetea si durerea. Imi pare rau din suflet ca nu am putut ajuta, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o a doua șansă la viață.

Ai fost în vacanţă?

Da, în vacanta care trebuia sa fie ce-a mai frumoasa, şi a fost cosmarul vietii mele. Pe care nu am sa îl uit niciodată.

Care e reacția francezilor după atentat?

Înainte cu două minute de atentat, am intrat in panica, am avut o presimtire,de abia asteptam să iesim din ”mormanul” de oameni.Și ziceam in sinea mea intre timp ce mergeam, Doamne Iisuse dacă acum intre atâția oameni s-ar intâmpla ceva ..o bomba, ceva,ar fi posibil. Și exact așa a și fost. Am rămas cu o tristețe si o frică de nedescris.Atât francezii cât si restul populatiei sunt la pământ, moral,unii fizic, psihic. Ziua Frantei s-a transformat în iad. Era totul prea frumos ca sa se termine tot asa. Dar eu una simteam în aer parca că urma sa se intâmple ceva. Este prima experiență de genul, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici si prietenele mele la fel, ți astept sa ajung acasa cu bine. Nu am să uit data de 14.07.2016 cât am să trăiesc.

A consemnat Ionuţ Ţene