Distribuie articolul

Tiruri izolate au semanat panica la Dallas, ucigand joi patru politisti in acest oras din sudul Statelor Unite, dupa ce doi barbati de culoare au fost murit in aceasta saptamana sub gloantele fortelor de ordine, scrie AFP. Primele informatii arata ca ar fi vorba focuri ale unor lunetisti. Un barbat inarmat s-a baricadat intr-un garaj si politia negociaza cu el.

„Suspectul cu care negociem le-a spus negociatorilor nostri ca vine sfarsitul si ca rani si ucide mai multi dintre noi, fortele de ordine, si ca sunt bombe peste tot in acest gara si in centrul orasului”, a spus seful politiei, David Brown, citat de BBC.

Cel putin doi suspecti au fost retinuti in acest oras din Texas, a precizat politia, care a adaugat ca genistii efectueaza o operatiune, dupa descoperirea unui pachet suspect.\

Pe langa cei patru politisti ucisi, sapte agenti si un civil au fost raniti, potrivit autoritatilor.Un sindicat al politiei din Dallas anunta ca inca un politist a murit in urma schimburilor de focuri

Multi dintre oamenii care au luat la parte la protestul pasnic intrerupt de focuri de arma se afla inca in centrul Dallasului, de unde nu pot pleca dupa ce transportul a fost oprit iar politia continua cautarile de posibili suspecti, potrivit The Guardian. Autoritatea de reglementare a aviatiei civile a decis sa restranga zborurile deasupra orasului Dallas (Texas, sud)

„Niciun pilot nu poate opera o aeronava in aceasta zona de interdictie”, potrivit unui comunicat.”Doar zborurile de salvare sub conducerea politiei din Dallas sunt autorizate in spatiul aerian”.

Potrivit politiei din Dallas, patru politisti au fost ucisi si alti 7 raniti de catre lunetisti. Numele celor doua persoane retinute in acest caz n-a fost dat inca publicitatii. Seful politiei din Dallas, David Brown, a declarat, joi noapte, intr-o conferinta de presa ca politia crede ca suspectii ar fi pus bombe in Dallas.

„In cursul serii, aparent doi lunetisti au deschis focul asupra a zece politisti de pe o pozitie la inaltime in timpul unei manifestatii. Trei politisti au decedat, alti doi sunt pe cale de a fi operati si trei sunt in stare critica”, a indicat seful politiei acestui oras din sudul SUA, David Brown, citat de AFP. Atacul s-a produs joi seara in jurul orei 21, ora locala.

In aceasta saptamana, doi barbati de culoare au fost impuscati de politie.In primul incident, in Minnesota, un politist a impuscat un sofer chiar la volan. Prietena acestuia, aflata in masina, spune ca acesta incerca sa isi scoata permisul de conducere. Moartea acestuia a fost transmisa LIVE pe Facebook.

In al doilea incident, in statul Louisiana, un barbat de culoare a fost oprit in fata unui magazin, trantit la pamant si, desi nu opunea rezistenta, a fost impuscat si ucis de politisti.

Ambele cazuri au fost urmate de proteste ale comunitatii de culoare si de explicatii ale fortelor de ordine, care nu au convins opinia publica.

NapocaNews

577f45aa682ccf8209a54192

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: