Distribuie articolul

Un profesor german a iniţiat un proiect prin care doreşte includerea pădurilor seculare de fag din România pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Astfel s-ar putea stopa sau măcar limita dezastrul provocat de mafia defrişărilor care comite un adevărat măcel ecologic.

Potrivit publicaţiei România Curată, Hans D. Knapp a făcut un raport cu privire la pădurile din România, în urma vizitei sale din perioada 16-23 mai anul acesta în pădurile din România.

Acesta a trecut prin Pădurea Șinca, Parcul Național Piatra Craiului, Pădurea Viscri, Valea Arpașului în Munții Făgăraș, Munții Șureanu, Munții Cindrel, Valea Sadu, Valea Oltului și Parcul Național Cozia, iar concluziile în urma acestor vizite nu sunt tocmai lăudabile pentru România.

”Comerțul cu cherestea este o afacere profitabilă care pune în pericol pădurile. În acest moment lucrurile se desfășoară netransparent și există o complicitate între instituții, persoane interesate, indivizi corupți, investitori străini și firmele de cherestea care nu aleargă decât după profit. Acest sistem ar putea fi numit ”sistemul lui Dracula”, a precizat profesorul în raportul denumit „Impresii personale despre excursia prin pădurile din România. Între pădurile virgine, idila rurală şi distrugerea pădurilor”, titrează EVZ.

Potrivit raportului publicat de profesorul Knapp, suprafaţa de pădure din România a fost redusă în ultimele două secole şi a ajuns la 26.7% din teritoriul ţării.

”Nominalizarea în Patrimoniul Mondial UNESCO a pădurilor virgine de fag ar fi o farsă, dacă pădurile virgine și cele seculare din afara ariilor nominalizate ar fi distruse de tăierile la ras, curent care domină gestiunea pădurilor comerciale din acest moment. Pădurile virgine și seculare rămase în Carpații românești sunt prea valoroase pentru a fi transformate în cherestea sau peleți.”, a mai notat profesorul german în raportul său.

NapocaNews

defrisari-padure

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: