Distribuie articolul

Jurnaliştii britanici au făcut publică o hartă a statelor europene în care organizaţia teroristă ISIS are luptători sub acoperire.Aceasta a fost încărcată pe internet de către membrii ISIS la numai câteva ore după atacul comis marţi noapte de pe aeroportul Ataturk din Istanbul.

Zonele pe care le au sub control care cei ce seamănă groaza în întreaga lume se împart în trei categorii: control major ( Irak si Siria), mediu (Afganistan, Yemen, Somalia, Nigeria, Egipt, Libia, Cecenia, Daghestan, Filipine) si zone cu combatanti sub acoperire – in care intra tari din Europa.

Harta de mai jos marchează cu roşu statele în care se înregistrează cel mai mare risc de atacuri teroriste: Germania, Franta, Spania, Marea Britanie, Rusia, Maroc, Algeria, scrie Daily Mirror via EVZ.

Alege imprumutul potrivit hobby-ului tau. Noi te finantam cu pana la 10.000 lei. Primesti banii in 24 de ore si nu ai nevoie de garanti sau garantii.Riscurile unei tragedii este ceva mai scuzut în in Italia, Suedia, Serbia si Grecia si la un nivel moderat in Portugalia, Irlanda, Norvegia, Austria, Ungaria, Slovacia, Ucraina, dar si Bulgaria si Romania.

NapocaNews

romania-pe-harta-tarilor-in-care-jihadistii-au-luptatori-sub-acoperire-391100_1

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: