România va obţine la Summitul NATO, care se va desfăşura vineri şi sâmbătă la Varşovia, dezvoltarea planului de contingenţă, au precizat, marţi, surse aliate.”Dezvoltarea planului de contingenţă înseamnă că ştii cine, când, unde vine să te apere când eşti atacat. Am obţinut o echilibrare a întăririi Flancului Estic. Este vorba despre un plan cu termene precise, cu responsabili, cu unităţi alocate”, au explicat sursele citate.
La Summitul NATO se va omologa prezenţa înaintată pe Flancul Nord-Estic prin patru batalioane care vor fi desfăşurate în statele baltice şi Polonia.”Astfel, în Flancul Nordic accentul va fi terestru, în timp ce în sudul Flancului accentul va fi terestru, maritim şi aerian”, au menţionat sursele aliate.
În plus, după reuniune se va obţine o prezenţă terestră a NATO prin intermediul brigăzii multinaţionale de pe teritoriul României, care va fi alcătuită din 3.000 – 5.000 de militari, în jur de 1.000 fiind, prin rotaţie, din statele membre, iar restul contribuţie românească. „Există asigurări din partea Bulgariei pentru 400 de militari, iar Polonia va angaja o companie”, au susţinut sursele citate.
La summit va fi declarată capabilitatea iniţială a scutului antirachetă de la Deveselu şi va fi realizată consolidarea profilului Mării Negre pe agenda NATO.
Sursele menţionate au mai arătat că la Sofia a existat o confuzie privind prezenţa navală a NATO în Marea Neagră, partea română propunând înfiinţarea unui cadru de cooperare pentru instruire şi exerciţii navale, în timp ce premierul bulgar a făcut referire la o flotă.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “S-a aflat ce va obține România la Summitul NATO: 5000 de soldați multinaționali gata de război cu Rusia”
ROMANIA este vanduta de la ” vlădica la opinca ”
TARA ESTE VANDUTA ” PE TAVA ” LA naimiti
….toate” bune si frumoase ” pînă într o noapte spre zi
când ” românii ” vor fi ocupați de unguri , rusi si bulgari
Așa cum BISERICA NEAMULUI SFANT DE PE ACEST PAMANT A FOST DARAMATA NEVAZUT PIN’LA TEMELIE ,SFINTELE ALTARE ,ASA SI URGIA DUMNEZEIASCA SE VA ABATE ADUPRA ACESTEI NATII DE PE ACEST PAMANT CARE A STIUT A DORMI CAND CLOPOTELE S AU TRAS SRE DESTEPTARE .
Vai si amar de cei care ochi au avut dar n au văzut și urechi să audă dar nu au vrut să audă
Amin.
Deocamdata suntem ocupati de americani!!!