Primăria clujeană Floreşti a găsit soluţia pentru depozitarea deşeurilor menajere.A fost identificată locaţia în care gunoaiele vor fi transbordate din utilajele mici în cele mari pentru a fi transportate într-o rampă autorizată, în judeţele limitrofe.
Totodată a fost retrimisă documentaţia către Prefectura Cluj pentru a permite declararea stării de alertă în localitate, măsură necesară pentru rezolvarea situaţiei. Bogdan Pivariu, viceprimarul comunei Florești, titrează Radio Cluj.
Am retrimis o cerere către Instituția Prefectului în care solicităm acordul pentru declararea stării de alertă pe raza comunei Florești ca să putem rezolva problema stării de fapt de aici. Respectiv să găsim o locație, noi deja am identificat-o, unde să putem face transbordarea, adică să punem deșeurile menajere din utilajele mici în care se adună de pe raza comunei, în utilaje mare care pot fi depozitate într-o rampă autorizată în județele limitrofe. În continuare așteptăm răspunsul Prefecturii ca să putem rezolva această problemă. În momentul în care Prefectura Cluj își dă acordul pentru declararea stării de urgență, noi imediat trecem la treabă. (Bogdan Pivariu, viceprimarul comunei Florești.
Sperăm să se rezolve cazul și la Cluj-Napoca.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “S-a rezolvat situația gunoaielor din Florești”
Dar dece cacastoarea numita cluj napoca trebuie sa improaste judetele limitrofe si nu se face ceva in ce priveste reciclarile?!