Tot mai mulți nemți găsesc siguranță și refugiu în Rusia creștină. O familie de germani a cerut azil în Rusia argumentând că în țara lor se simt amenințați din cauza imigranților, informează Daily Mail. Printre motivele pe care aceștia le-au invocat se mai numără lipsa democrației, dar și ”sexualizarea prematură” a copiilor.
Carola Grisbach, 51 de ani, soţul ei Andre, 45 de ani, cele două fiice și cei patru nepoți ai lor au mers în decembrie la Moscova pentru a scăpa de ”dictatura germană”. De atunci, ei stau într-un hotel aflat într-o pădure de la periferia capitalei. Din păcate pentru ei, însă, autoritățile nu au dat un răspuns afirmativ cererii lor, considerând că Germania nu este o țară în pericol.
”Nu credem că mai suntem în siguranţă în Germania sau un loc potrivit pentru a ne creşte copii. Când am plecat în decembrie 2015 nu am avut timp să ne organizăm, am plecat cu o viză de turist pentru a putea intra în ţară. Vrem să stăm şi să muncim. Nu vrem să profităm de stat. Pot să lucrez ca fermier, în construcţii sau ca translator. Voi fi fericit să muncesc de îndată ce guvernul rus mă va lăsa”, a susținut Andre.
Acesta a mai spus că au cam rămas fără bani și acum mai mult supraviețuiesc din mila oamenilor.”Societatea rusească este mult mai bună, iar Putin este un exemplu de lider de urmat. Statul german este corupt, iar Putin este mult mai democratic decât Merkel”, a mai afirmat Andre.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


3 comentarii la “Familii de germani cer azil politic în Rusia, datorită crizei imigranților musulamani”
IATA CE NE ADUCE D,NA MERKEL IN EUROPA -O NOUA ORDINE IN EUROPA DATORITA ACESTEI *INVAZII*MUSULMANE SI NU NUMAI ! CEIA CE NU A REUSIT STALIN DE A STRAMUTA EUROPA IN GULAGUL RUSESC,IATA CA VA REUSI DISTINSA D,NA MERKEL.FELICITARI D,NA !!!
Dar dece nu da nemtii cu ea de pamint?