Pe 19 martie 1990, pe la orele 14-15, jurnalistul britanic Gary Honeyford de la Sky News se cazează la Hotelul Grand din Târgu Mureş, solictând o cameră cu vedere la bulevardul central. Ulterior cere şi acces la terasa Hotelului. Peste 24 de ore, lumea era invadată cu imaginea unui “pogrom” în care un “ungur” era maltratat bestial de români pentru că “îşi dorea o universitate în limba maghiară”. Victima reală, Mihăilă Cofar, trăieşte de 26 de ani cu grave disabilităţi, în timp ce atacatorii lui au fugit în Ungaria. Autorul transmisiei mincinoase de la Sky News nu a fost sancţionat niciodată profesional. Dimpotriva: dezinformatorul Gary Honeyford este astăzi tot la Sky News, cu responsabilităţi importante, ca editor de ştiri la Departamentul Politic, producător şi coordonator al unor transmisii internaţionale ale vizitelor primului ministru britanic în Irak, Afganistan, SUA şi China, etc, etc, etc. România nu l-a tras la răspundere niciodată pentru diversiunea care i-a distrus imaginea, iremediabil, în martie 1990, când realitatea din stradă stătea tocmai pe dos, după cum demonstrează, incontestabil, materialul de analiză şi sinteză de mai jos, apărut în revista veteranilor Serviciului Român de Informaţii (SRI), “Vitralii – Lumini şi Umbre”.

Gary-Honeyford-Sky-News-Producer-Dezinformator-Targu-Mures-1990

Gary Honeyford – Sky News Producer – Dezinformator Targu Mures 1990

Dar iată că Sky News revine, cu o diversiune similară, realizată şi de data aceasta tot pe mână ungurească: Aurelian Szanto, Levente Pantics, Attilla Szaba Pantics, personaje intrate din “documentarul” Sky News direct în custodia DIICOT. Autorul făcăturii cu “traficul de arme pentru terorişti”, “jurnalistul” Stuart Ramsay, este apărat, jenant, de postul britanic. Dacă o face chiar Gary Honeyford, nu e de mirare. Sperăm că de data aceasta măcar, Ministerul Afacerilor Externe va iniţia o acţiune în judecată a postului diversionist, cu despăgubirile grele de rigoare. Iată istoria diversiunii Sky News din 1990, cu tot contextul informativ şi politic trecut şi prezent şi resorturile aparatului de dezinformare al Ungariei, care izbeşte obsesiv în România şi interesele ei geopolitice şi geostrategice. (V.R.)

O etapă în războaiele politice și de imagine duse împotriva României:

Târgu-Mureș, martie 90

Cum a început totul

Dacă informațiile apărute în mass-media electronice ungare sunt corecte, înseamnă că cercul s-a închis: prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, a declarat că, până la sfârșitul, în 2018, a mandatului său de președintele al Consiliului de Miniștri, dorește ca autonomia Transilvaniei să fie un fapt împlinit. Orbán a mai transmis mesaje formațiilor politice ale maghiarimii din România prin care cere realizarea unui sondaj de opinie riguros în urma căruia să fie desemnate la alegerile locale din iunie 2016 persoanele cele mai bine apreciate. Scopul este ca în localitățile importante, cum ar fi și Târgu-Mureș, posturile de primari să fie câștigate de etnici maghiari.

Ne întoarcem, astfel, în timp, cu 25 de ani în urmă, chiar dacă contextul este diferit: România este în NATO și Uniunea Europeană, iar Ungaria, în ciuda aceleiași apartenențe politice și de sistem economic comune, joacă cartea politică a Rusiei, urmașa URSS.

*

Să ne reamintim – pentru că, așa cum spunea scriitorul și filosoful George Santayana: Cel care nu își amintește trecutul este condamnat să îl repete -, ce se întâmpla acum un sfert de secol.

Într-o carte de referință – „1989 Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a, Ed. Proema, Baia Mare, 2009, pag. 45-49 – Aurel I. Rogojan enumeră 11 note ale Direcției Securității Statului (DSS) transmise în perioada noiembrie – decembrie 1989. Am selectat, în ordine cronologică, cinci dintre ele:

MApN – Direcţia Informaţii a Armatei – Telegrama 01577 1/09.11.1989 primită de la atașatul militar de la Budapesta: „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (…) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă… care să degenereze într-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei…”.

DSS nr. 00286/11.11.1989 – „După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare…”.

DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei, François Mitterand: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi URSS, cu privire la România se preconizează (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare…”.

DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaraţia preşedintelui Franţei, François Mitterand, la încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg: „Pro­blema unor provincii… nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Un­garia şi România în chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa…”.

DSS nr. 0610/12.12.1989 – „În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guverna­mentale de la Budapesta, se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din Ro­mâ­nia vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suve­ran şi neutru – Ardealul – sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie…”.

Trebuie remarcat că, după cel de-al II-lea război mondial și Pacea de la Paris, din 1946, instaurarea guvernului comunist a lui Mátyás Rákosi în Ungaria a pus surdină pentru un deceniu manifestărilor revizioniste. Ele vor reizbucni în cursul revoluției ungare din 1956, care, dincolo de faptul de a fi încercat restaurarea suveranităţii naţionale a Ungariei, sechestrată sale într-un sistem politic străin şi neviabil, a prilejuit și manifestări naționaliste, antisemite și revizioniste cu privire la Transilvania. Fără a mai vorbi de atrocitățile comise de unele elemente de extremă dreaptă care au depășit chiar și granițele exceselor inerente unei revoluții…

Zdrobirea sub tancurile sovietice a revoluției ungare a provocat emigrarea unui mare număr de unguri care s-a adăugat puternicei diaspore din Statele Unite și din țările occidentale unde au înființat numeroase organizații și asociații, care, indiferent de scop, își propuneau să desfășoare și activități naționalist-iredentiste. Până în 1989, numărul lor a ajuns la peste 300. Aceste organizații, care au încercat și reușit să obțină sprijin pe plan internațional pentru „cauza ungară” – integrarea Transilvaniei în Ungaria prin revizuirea frontierelor sau măcar autonomia Transilvaniei –, au fost recunoscute, începând cu 1980, de guvernele de la Budapesta, în condițiile în care „socialismul gulașului” a lui Kádár s-a dovedit falimentar.

Activitatea lobby-ul maghiar în SUA; acțiunea liderilor extremismului național maghiar; rolul serviciilor de informații ale Republicii Populare Ungare în strategiile național-iredentiste și revizioniste; crearea Biroului de Presă pentru Transilvania, în fapt o rețea conspirativă care acționa sub pretextul culegerii de informații despre procesul de deznaționalizare a maghiarilor din România de către regimul Ceaușescu; practicarea de către membrii ambasadei ungare de la București și consulatului de la Cluj-Napoca a unor acțiuni de îndrumare ale diverselor activități clandestine de către unele organizații ale minorității maghiare din România sunt prezentate și documentate pe larg din surse de primă mână. [Gral. bg. (r) Vasile Mălureanu în Vitralii – Lumini și umbre nr. 25, decembrie 2015, pp. 125-130. ]

Începând cu 1988, se afirmă mișcarea pan-ungară al cărei promotorul a fost Mátyás Szürös, președintele provizoriu al Ungariei în perioada 1988-1990. Originile pan-ungarismului se regăsesc în hungarism, doctrina lui Ferenc Szálasi, liderul partidului fascist Crucile cu săgeți.

Socialistul (!) Szürös își expunea în numărul din mai 1989 a publicației revizioniste Erdély Tudositások (Informații despre Transilvania) ideea că Ungaria este responsabilă de soarta tuturor maghiarilor de peste hotarele, ei fiind membrii marii națiuni ungare. El preciza că ideea „i-a venit în urma unei vizite efectuate în Transilvania și a discuțiilor avute aici cu Sütő András, Kányadi Sándor, Domokos Géza, Fazékás János și Szabo T. Attila.” Mátyás Szürös mai afirma că „atât în conducerea partidului, cât și la Ministerul de Externe se afirmă o gardă tânără care și-a însușit această doctrină apreciată de el justă”. [Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan, Spionajul ungar în România, Editura ELION, București, 2006, p. 176,]

În acest sens, rămâne de referință cea mai amplă manifestație antiromânească desfășurată, la 27 iunie 1988 la Budapesta, cu acordul conducerii ungare de partid și de stat. La ea au fost mobilizați 200.000 de cetățeni unguri care au protestat în Hösök tere – Piața Eroilor -, în imediata apropiere a ambasadei României. Dincolo de reacțiile la adresa regimului Ceaușescu, s-a manifestat pentru independența Transilvaniei, recurgându-se toată recuzita propagandistică revizionistă. În acest sens, a fost folosită și acțiunea “Villages roumains” – Salvați satele românești – având ca pretext inițiativa de sistematizare a satelor preconizată de Nicolae Ceaușescu. La un moment dat, s-a anunțat dramatic că în chiar acele momente, buldozerele au pornit spre comuna Corund (vestită localitate de olari din judeţul Harghita), prima de pe lista comunelor cu populaţie majoritar maghiară din Transilvania care va fi dărâmată! Ceea ce era evident o minciună, sistematizarea satelor din România limitându-se exclusiv la câteva localități din sudul țării.

Semnificativ este faptul că, ulterior, cei care au inițiat acţiunea “Salvaţi satele româneşti”, au admis că ea a avut aspecte diversionist-manipulatorii. La 15 februarie 1990, prestigiosul cotidan francez Le Monde nota fără echivoc: „În ceea ce priveşte «Villages roumains», strigătul de alarmă era exagerat în raport cu realitatea…” (Organizatori: Mihnea Berindei, Dinu Zamfirescu, ş.a.)

În organizarea demonstrației de la 27 iunie 1988 a fost implicat și un grup de tineri care, ulterior, va forma Partidul Tinerilor Liber Democrați – Fidesz. Grupul era condus de Viktor Orbán, care în 1998 avea să devină prim-ministrul guvernului Ungariei.

Un pseudo disident revizionist devine omul numărul doi în puterea provizorie!

Cea mai virulentă acțiune politică antiromânească înainte de 1989 a fost însă instrumentarea așa-numitei Declarații de la Budapesta cu ocazia organizării reînhumării, la 16 iunie 1989, a lui Imre Nagy şi a altor victime ale revoluției ungare din 1956. La manifestările comemorative, au luat parte mai mulți intelectuali unguri și români trăind în diasporă, cea mai mare parte aparținând așa-numitului Grup de la Paris, care au formulat un Apel internaţional referitor la Transilvania. În acesta se arăta că: „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. (…) Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni (sic!) trebuie garantat. (…)”

Prin Declarația de la Budapesta, strategia guvernamentală ungară de revendicare a Transilvaniei intra în etapa formulării unor pretenţii afişate la nivel internaţional, Ungaria nemaiavând nici un fel de reţinere faţă de eventuale acuze de amestec în treburile interne ale României. [România 1989 – De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Techno Media 2010, p. 38.]

La mai puțin de o lună de la semnarea Declarației de la Budapesta, la 8 iulie 1989, a avut loc la Bucureşti întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Cu această ocazie, într-o întrevedere bilaterală româno-maghiară, intermediată de Mihail Gorbaciov, conducerea ungară, reprezentată de Rezsö Nyers, Miklos Németh şi Gyula Horn, a pretins că Transilvania nu aparţine de fapt României şi, expresis verbis, a ameninţat că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.

În august 1989, agenţi ai Departamentului Securităţii Statului infiltraţi în cantonamente din Ungaria, au raportat primele date în legătură cu pregătirea unor formaţiuni de gherilă urbană ale căror misiuni erau să acţioneze în România. Organizaţiile „România Liberă” (creată în septembrie 1987 de Brigada România a serviciului secret ungar – AVO) şi Uniunea Mondială a Românilor Liberi au fost paravanul sub care AVO a organizat formaţiuni paramilitare pe care le-au instruit pentru „acţiuni viitoare de gherilă urbană în România” într-o fostă cazarmă din Bicske, localitate aflată la 40 km de Budapesta, spre Tatabánya. Circa 400 de persoane erau antrenate de instructorii, în mare parte unguri originari din România, dar aceştia acţionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. [Gheorghe Rațiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO, București, 1996, pp. 125-127, 142.]

Toate cele de mai sus se constituie în preliminarii la ceea ce urma să se întâmple la Târgu Mureş în martie 1990, dar nu numai aici, ci și la Satu Mare.

Ne amintim – oare cum am putea uita? – ce s-a întâmplat în acel sângeros și nebulos decembrie 1989. Cei mai mulți dintre noi au resimțit data de 22 decembrie ca pe un fel de oră astrală a României. Foarte puțini s-au gândit că ceea ce s-a dovedit apoi a fi „diversiunea teroriștii”, pusă în operă la București, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Cugir, Otopeni (inclusiv prin intermediul unor personaje exaltate, gen Teodor Brateș, care se manifestau iresponsabil în studioul 4 al Televiziunii Române Libere) exprima intenția de a instrumenta un conflict armat între trupele MApN și cele ale Securității. La fel, nu a existat percepția că distrugerea a 41 de sedii ale Miliției și Securității, sustragerea a 468 de arme și 17.832 de cartușe, atrocitățile comise imediat după 22 decembrie împotriva lucrătorilor din Securitate și Miliție la Odorheiu Secuiesc, Târgu-Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Dealu, Zetea și alte peste 50 de localități din județele Harghita și Covasna, puteau declanșa un conflict interetnic. În mod evident, combinarea celor două componente putea amorsa un veritabil război civil…

Rămâne de referință interviul dat Televiziunii Române Libere în primăvara anului 1991 la Moscova de preşedintele Mihail Gorbaciov. (Interviul a fost realizat de Felicia Meleșcanu care, pe baza acestuia, a elaborat documentarul “Sindromul maltez”, difuzat de TVR în decembrie 1994.) Înainte de a-i fi pusă prima întrebare, Gorbaciov a transmis felicitări poporului român şi conducerii sale pentru performanţa de a fi evitat în anii 1989-1990 două mari pericole: războiul civil şi destrămarea României.

Există informații că intenția de a dezmembra România a apărut și pe fondul înţelegerilor dintre Statelor Unite, U.R.S.S., Germania Federală și Franța din anii 1988-1989 privind schimbarea configuraţiei central şi est-europene, prin încălcarea suveranităţii unor state şi chiar divizarea lor (ceea ce s-a și întâmplat peste câțiva ani în cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei). Intenția s-a manifestat și la nivelul activității unor servicii de spionaj, inclusiv cele ale Ungariei și Iugoslaviei.

În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să ducă la destrămarea României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace: la 12 ianuarie 1990, a avut loc acțiunea „moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu; la 28 ianuarie, liderii partidelor istorice au somat ultimativ puterea provizorie să predea puterea; la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu; la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, mii de persoane de cetățenie ungară au trecut granița cu intenția de a manifesta la Satu Mare. Doar prezența de spirit a autorităților și reținerea locuitorilor români ai municipiului au împiedicat ca situația să nu degenereze.

La 19-20 martie, după o lună de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți. Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.

Etapele acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR, anunțată la 28 ianuarie 1990, după înscrierea la Tribunalul Cluj Napoca. Documentarul MAE ungar „1989 – A csodák éve Magyarországon és Európában” – Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, la p. 98 consemnează că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989.

http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/0/89_A_CSODAK_EVE.pdf

Într-o discuție pe care am avut-o cu scriitorul Hajdu Gyözö, acesta susține că ședința de înființarea a UDMR a avut loc la data de 20 decembrie 1989 în casa din București a lui Domokos Géza și că Ion Iliescu știa de acest lucru. Deci înainte de căderea lui Ceaușescu pe care unii o știau și pe care se sconta…!

Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile pseudo disidentului Károly Király. Fost între 1968–1972 prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR, Károly Király își pierde funcțiile în urma unui scandal sexual. Marginalizat, este contactat de serviciile de informații ungare care reușesc să îi creeze o aură o aură de oponent al regimului Ceaușescu. În această calitate, Király încearcă să mondializeze problema Transilvaniei. În 1981 adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunității statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol IV, București, Editura politică, 1983, p.142]

La data de 26 decembrie 1989 Károly Király elaborează – împreună cu alții – la Târgu-Mureş un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc. La 27 decembrie îi înmânează la București lui Ion Iliescu documentul în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera controlul asupra comunității maghiare prin Király, îl numeşte, la 9 ianuarie 1990, pe fostul prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx și membru al CC al PCR ca prim-vicepreşedintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!

În această calitate, Károly Király desfiinţează CFSN Târgu-Mureş (care era constituit în consens la paritate între români și maghiari) şi construieşte un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulți dintre ei aveau reputaţie iredentistă sau revizionistă. Împreună cu aceștia, Király va începe o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, scindarea pe criterii etnice a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) și profanarea monumentelor românești, totul culminând cu violentele ciocniri din 20 martie 1990.

Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la Bucureşti faţă de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: „Constatând dezinteresul şi lipsa de atenţie pe care Bucureştiul o arată faţă de… ş.a.m.d., am hotărât să ne organizăm.” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]

Integral pe: Ziariști Online