În noaptea de 3 septembrie 1940 izbucneşte revoluţia legionară în toată ţara. Centrele de atac au fost organizate de Horia Sima în marile oraşe care au atacat instituţiile publice. Evenimentele s-au soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi. Oamenii regelui Carol al II-lea nu izbutesc să înfrângă forţele dezlănţuite de Mişcarea Legionară. Horia Sima cere printr-un manifest abdicarea regelui Carol al II-lea, învinovăţindu-l de politica greşită care a dus la ciopîrţirea ţării. Mulţimea cere atunci abdicarea regelui.
La 4 septembrie 1940 sub presiunea evenimentelor, regele îi dă puteri depline generalului Ion Antonescu. Prima decizie a acestuia a fost să elibereaze pe toţi legionarii aflaţi în închisori.
La 6 septembrie 1940, rege Carol al II-lea abdica in favoarea fiului sau, tanarul Mihai, care la nici 19 ani, devenea rege aproape fara prerogative. Acestea erau atribuite, in cea mai mare parte, generalului Ion Antonescu.
Abdicarea s-a produs la presiunea strazii, a factorilor politici, dar si a unor influente din afara. Tara vuia de nemultumire. Teritoriul ii fusese sfartecat.
Cu cateva luni inainte, urmare pactului Ribbentrop-Molotov, sovieticii intrasera cu forta in Basarabia si in nordul Bucovinei. Profitand de slabiciunea politicii romanesti, Ungaria a reusit in august 1940 sa obtina „pe cale pasnica” o jumatate de Ardeal, ajungand cu granita pana nu departe de Brasov. Numaidecat, Bulgaria a revendicat Cadrilaterul, din sudul Dobrogei, scriu cei de la ziare.com.
Evenimentele l-au determinat pe premierul Ion Gigurtu sa demisioneze la 4 septembrie, iar incercarea regelui de a forma un nou guvern s-a izbit de refuzul tuturor factorilor politici ai tarii.
Fortat de imprejurari, regele a facut apel la dusmanul sau inversunat, generalul Ion Antonescu, ulterior maresal, aflat la acea data cu domiciliul fortat la manastirea Bistrita (cea din nordul Olteniei, nu cea din Moldova) unde il trimisese, conform propriilor sale cuvinte, „gratia majestaii sale”.
Merita reamintit cu acest prilej motivul surghiunului. Cu un timp inainte, Ion Antonescu fusese invitat la o receptie oficiala, unde urma sa participe regele, impreuna cu faimoasa Elena Lupescu.
Antonescu nu putea refuza invitatia regala, dar nici nu s-a prezentat, fapt pentru care, a doua zi, a fost invitat la Palat ca sa dea explicatii. Explicatia a circulat atunci, din gura in gura, in intreg Bucurestiul, ca o sintagma antologica: „Majestate, eu nu pot face conversatie cu o tiitoare”. Replica regelui a fost exilul.
Dar, la acel inceput de septembrie negru, regele si-a calcat pe inima si a chemat la Palat ”recalcitrantul” de la Bistrita, propunandu-i sa formeze un guvern. Antonescu n-a refuzat, iar regelui i s-a parut pentru cateva ceasuri ca este salvat.
Numai ca nicio personalitate de vaza a tarii nu s-a aliniat atunci lângă Antonescu, sa se faca ministru. Trebuie inteles ca, in acea vreme, nu era ca acum, cand orice anonim poate fi facut peste noapte demnitar, daca ii satisface toanele premierului de la palatul Victoria.
Atunci, nu puteai fi investit fara anumite state de serviciu consacrate, fara galoane, fara notorietate si fara o probitate recunoscuta de societate. Ei bine, nicio persoana cu asemenea calitati nu s-a aliniat langa Antonescu, sa guverneze cu el, intr-un moment cand tara era mutilata iar Europa pregatita de explozie.
Antonescu n-a obtinut decat acceptul capeteniei legionare, Horia Sima, cu conditia ca regele sa abdice, fiind considerat vinovat de moartea unor legionari.
Cu acest raspuns, s-a intors Antonescu la rege in seara de 5 septembrie, adaugand si propria sa conditie, ca el, Antonescu, sa preia principalele prerogative regale, inclusiv titlul de „conducator al statului”.
N-a fost usor pentru Carol al II-lea. A contactat din nou factorii politici, a invocat riscurile pentru tara in cazul cand legionarii preiau puterea, le-a explicat pericolul unor noi invazii straine, n-a exclus nici primejdia disparitiei statului. Toti s-au aratat inflexibili.
Catre dimineata, regele a semnat Inaltul Decret de abdicare si a plecat fara intarziere, cu un tren special, urmarit ca in filme de dusmanii sai legionari, care erau hotarati sa-l împuște ca să-l pedepsească pentru asasinarea lui C. Z. Codreanu. A depasit in ultimul moment frontiera iugoslava.
A doua zi, a fost uns la Patriarhie si încoronat tanarul rege Mihai I, lângă care s-a postat Antonescu sigur pe el.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:
