Distribuie articolul

Universitatea Cluj a revenit, cel puţin pentru moment în atenţia specialiştilor handbalului feminin, graţie rezultatelor din acest început de campionat.

Echipa antrenată de Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan a obţinut al doilea succes stagional, scor 37-23, în partida cu Unirea Slobozia. Meciul contând pentru etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin a fost, aşa cu o arată şi scorul, la discreţia ardelencelor.

Din start clujencele şi-au etalat valoarea superioară. Minut după minut, diferenţa de pe tabela de scor a căpătat proporţii liniştitoare pentru echipă şi staful tehnic, astfel că, la pauză universitarele aveau deja un avans de 8 goluri (17-9).

După experienţele CSM Râmnicu Vâlcea, meci în care clujencele au pierdut nemeritat şi mai ales cea cu Măgura Cisnădie, când fetele lui Carmen Amariei au fost egalate la ultima fază de joc, Unversitatea nu a mai lăsat nicio portiţă de atac echipei din Slobozia.

Repriza a doua a fost mult mai animată, iar rezultatul final a consfiinţit un rezultat la o diferenţă de scor pe care clujencele nu le-au mai realizat de multă vreme (37-23).

Florina Chintoan a fost şi de această dată cea mai bună marcatoare, cu cele goluri 10 reuşite în meciul contra Unirii. Rezultatul o propulsează pe „U” până pe locul 5 al clasamentului. Universitatea Cluj va juca în următoarea etapă, joi, în deplasare, la CSM Ploieşti.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: