Nu am mai fost de mult la susținerea unei teze de doctorat și niciodată la prezentarea uneia în filosofie. Am avut privilegiul de a fi invitat la susținerea tezei de doctorat a poetului clujean Adrian Mihai Bumb în sala Francois Chmoux din sediul central al UBB. Am fost prezent de fapt la un regal filosofic despre o temă inedita și insolită (vorba Martei Petreu) în filosofia românească recentă: ”Țiganiada lui Ion Budai Deleanu, o variantă de pseudo-letopiseț liric”. Despre tematica aleasă de doctorand am discutat acum un an de zile într-un cadru bucolic, o noapte întreagă la un pahar de vorbă cu aromă de prune. Știam subiectul și m-a uimit acribia interpretării oferită de poetul Adrian Mihai Bumb celui mai masiv poem epic din literature noastră, de la începutul secolului XIX: ”Țiganiada” de Ioan Budai Deleanu, acest corifeu al Școlii Ardelene și adept al iluminismului german. Poetul avangardist Bumb consideră ”Țiganiada” o variantă de letopiseț liric a istoriei românilor din Transilvania habsburgică. De fapt, ”țiganii” lui Ion Budai Deleanu sunt poporul român asuprit din Ardeal, care încearcă să se izbăvească prin ”ieșirea” din Egipet, un fel de disimulare pamfletară și lirică a exodului iobagilor valahi din Transilvania în urma edictelor prigonitoare ale Mariei Tereza, la frații de peste Carpați. Ineditul interpretării operei lui Ion Budai Deleanu, care până în prezent a fost perceput ca poet pamfletar sau ultimul autor baroc apud Marin Sorescu sau Nicolae Manolescu, fascinează și obligă la o recitire a marelui poet pre-romantic, influențat de revoluția franceză și semnatar al Supplex Libellux Valachorum. Comisa prezentă la susținerea tezei de doctorat în filosofie formată din excelenții profesori și scriitori Marta Petreu, Ovidiu Pecican, Alexander Baumgarten sau Rodica Marian au subliniat caracterul extrem de original al tezei de doctorat, care poate fi publicată într-o carte incitantă, ce va schimba sensul analizei literare viitoare a operei lui Ion Budai Deleanu. Cel mai spumos și incitant a prezentat referatul istoricul Ovidiu Pecican, care a evidențiat o originalitate rafinată la teza susținută, care nu a mai observant-o de multă vreme la alte lucrări supuse unor formalisme sau tezisme specifice unui academism exagerat și banalizant. Atât Marta Petreu cât și Rodica Marian au surprins farmecul limbajului arhaic suculent și savuros al lui Ion Budai Deleanu, care poate fi suport pentru operele literare ale tinerei generații de azi. Marta Petreu nu e de acord cu exagerarea folosirii neologismelor în textul literar. Posibil că preferă o ”eternă reîntoarcere” la limbajul arhaic și rural, ca o legătură trainică cu rădăcinile.

Adrian Mihai Bumb a știut să surprindă metodic fibrilația operei poetului Ion Budai Deleanu și s-o îndrepte spre un filon de interpretare istoriografică, un fel de pseudo-letopiseț al soartei românilor ”obidiți și oropsiți” de o putere străină. Ion Budai Deleanu a disimulat prin ”Țiganiada” de fapt soarta aspră a românilor ardeleni. Poetul s-a folosit de direcțiile iluminismului european de factură germană și apoi franceză: egalitate, fraternitate și libertate, pentru a construi o epopee, o legendă a poporului român în ”fuga” sa spre țara sfântă a izbăvirii: Libertatea națională. ”Țiganiada” lui Ion Budai Deleanu se vrea o continuare a epopeilor Eneida, Iliada sau Odiseia, deci o legendă, care are un sâmbure de adevăr istoric. În această viziune contextuală și conceptuală putem spune că poemul este și o ”autobiografie” lirică exhaustivă a lui Ioan Budai Deleanu din Cigmău, certat cu episcopul Bob și fugit la rândul său într-un auto-exil la Liov unde și moare. Sper ca după prodigioasa susținere a tezei de doctorat, poetul Adrian Mihai Bumb să o publice într-o carte, care va deveni cu siguranță o referință în bibliografia despre literatura română de la înceuturile sale moderne. Participând la această susținere academică am avut sentimentul că am fost părtaș la o comuniune spirituală de cel mai elevat nivel, la o prelegere autentică în ierarhia spiritului și așa cum trebuie să fie recunoscută elocința într-un oraș universitar cu pretențiile Clujului. Astel de evenimente culturale ridică nivelul academic al orașului de capitală culturală 2021, nu căpușarea sistematică a banului public de către ong-uri conduse de analfabeți și emasculați spirituali. Cu astfel de filosofi și poeți ca Adrian Mihai Bumb și alții din generația sa milenaristă este recunoscut Clujul ca și capitală culturală, nu cu echipele de zgomote de la festivaluri care nu au nicio legătură cu spiritul și cultura, ci doar cu efectul de turmă.
Ionuț Țene


Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

