Distribuie articolul

Atunci când un diplomat este numit de către statul din care face parte să-l reprezinte ca ambasador intr-un alt stat, conform protocolului şi interesului dintre cele două țări, ambasadorul este pus în temă cu cele mai importante lucruri, din aproape toate domeniile de interes bilateral, din statul unde urmează să-şi exercite misiunea. În mandatul său, ambasadorul are menirea de a păstra şi consolida relaţiile diplomatice dintre cele doua ţări. Pe lângă aceste atribute, un ambasador nu trebuie să favorizeze sau să alimenteze eventualele divergențe existente intre etniile din statul unde îşi exercită activitatea de diplomat. Un bun ambasador trebuie să respecte aceste principii şi mai ales să evite să fie manipulat cu sau fără voia sa. Iată că, uneori se întâmplă lucruri care pot genera suspiciuni şi discuţii, tocmai de la diplomaţi de la care te astepţi mai puţin sau deloc să facă gafe. În urmă cu doar căteva zile, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a postat pe pagina sa de facebook o poză ce ulterior a generat foarte multe discuţii. În acea poză sunt primarul Antal Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, episcopul reformat, Kato Bela şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, toţi ţinând în mâini un steag pe care cei trei etnici maghiari îl numesc ca aparţinând unui aşa-zis Ţinut Secuiesc. În comentariul care însoţeşte această fotografie, primarul Antal Arpad spune că : „ Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect al autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”. Pentru o corectă informare a opiniei publice, domnul Antal arpad ar trebui să furnizeze și izvorul istoric, însoțit de imaginea originală a acelui steag.

Pentru cine nu știe, nici steagul secuiesc și nici noțiunea de ”Ținut Secuiesc” nu a existat, vreodată, în istoria maghiarilor, decât, pentru o durată de câteva luni, ca simbol îndreptat împotriva maghiarilor. Este de neînțeles cum o etnie care nu are nicio legătură cu maghiarii și Ungaria este folosită de Budapesta și cozile ei de topor din Transilvania.
Actualul „Ținut Secuiesc” mult dorit de oameni precum Antal Arpad a fost prima dată creat artificial de URSS prin metoda „pumnului în gură” aplicată României comuniste, prin forțarea acesteia să accepte înființarea Regiunii Autonome Maghiare. Să nu uităm că după groaznicele epurări politice din anii 1945-1955, la conducerea comunistă a României erau multe persoane străine de această țară, mare parte dintre ei maghiari. Comunismul de orientare naționalistă a lui Ceaușescu a măturat Regiunea autonomă maghiară de pe harta României, închizând acel scurt capitol bolșevic al istoriei „Ținutului Secuiesc”.

Prin anii 2004, reprezentanții așa-zisului Consiliu Național Secuiesc s-au gândit că în lupta lor pentru autonomie trebuie să aibă și un steag, adică un element de exprimare a statalității. Pentru că autonomiștii secui nu au fost niciodată loiali statului roman, iar edificarea simbolurilor secuiești este doar un alt pas de scoatere a regiunii de sub autoritatea suverană a Romaniei. Pentru că niciodată nu a existat vreun model unic acceptat, după multe consultări și divergențe au scos pe piață drapelul albastru auriu deși mulți secui din Harghita și Covasna consideră că adevăratele culori sunt roșu și negru. De atunci propaganda maghiară, sprijinită consistent de Budapesta, a invadat mass-media cu steagul secuiesc, „simbol” istoric, creat în 2004. Alături de steag mai avem și imnul secuiesc, dar și o așa-zisă hartă a Ținutului Secuiesc inventată tot prin anii 2005, trasată, de altfel, după absolut nicio logică geografică, fiind utilizată doar logica etniei, astfel încât regiunea să pară una adevărat maghiară. Aceste lucruri au fost inventate de propaganda ungaro-maghiară de circa 12 ani de zile pentru o rațiune pe cât de simplistă pe atât de periculoasă: existența unor elemente de statalitate (steag, imn, teritoriu și limbă) care într-un orizont temporal apropiat să poată fi utilizate ca argumente pentru autonomie sau, de ce nu, independență (vezi situațiile din prezent din Catalunia și Țara Bascilor).

Acest adevăr istoric nu este agreat de politicienii maghiari de azi, care promovează ideea că secuii sunt totuna cu ungurii, şi aqceste simboluri ar fi avut o vârstă seculară în istoria lor. Adevărul este că Hans Klemm a intrat în jocul celor prezenţi, primind în dar acest steag secuiesc. Cu această ocazie preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor a ţinut să „informeze” pe demnitarul american că „ România nu este numai a românilor, este a tuturor cetăţenilor români, este şi ţara mea şi vreau să trăiesc în ţara asta conform Constituţiei şi legilor în vigoare asa cum trăiesc şi alţii. Comunitatea maghiară se simte prigonită de o majoritate care nu o lasă să îşi folosească simbolutile”. Totuşi, dacă este să credem spusele sale atunci de ce politicienii maghiari din care face parte şi domnia-sa vor să schimbe Constituţia şi în special Art 1 în care se spune ca România este un stat unitar, independent şi indivizibil? În faţa reprezentanţilor presei, însă, Tamas Sandor a declarat că scopul întrevederii nu a fost de „a ne plânge”, ci de „ a căuta parteneri pentru rezolvarea problemelor noastre specifice”. Care sunt acele „probleme specifice”? Poate aflam de la episcopul reformat Kato Bela, care l-a informat pe ambasadorul SUA cu privire la „blocarea retrocedării proprietăţilor bisericilor istorice maghiare”, precum şi cu privire la recenta sa vizită în SUA, unde s-a întâlnit cu o serie de congresmani americani cărora le-a spus cât de nedrept este statul român pe această temă. Sigur a uitat să spună că bisericilor istorice maghiare le-a fost retrocedată cea mai mare parte a proprietăților solicitate, cazurile de refuz fiind întâlnite acolo unde nu erau suficiente documente doveditoare ale proprietății sau, mai rău, acestea erau falsificate (de exemplu clădirea Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe care a fost obţinută cu acte false, cu implicarea fostului deputat UDMR Marko Attila, Silviu Clim, consilier în Ministerul de Justiţie şi Marosan Tamas, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, a căror implicare a fost condamnată de către justiţia din România cu câte trei ani dar cu suspendare? )

Şi dacă tot vorbim de primarul Antal Arpad, de ce nu a explicat ambasadorului american motivele pentru care a dat jos steagul României de pe cladirea Primăriei din Sfântu Gheorghe? Dar, revenind la poza cu pricina, reacţia imediată a presei care a sesizat gafa ambasadorului a trezit interesul MAE român, care a cerut lămuriri ambasadorului american. Răspunsul a fost cât se poate de diplomatic : „ Misiunea mea este să întăresc parteneriatul strategig al Statelor Unite ale Americii şi României şi relaţiile dintre cele două ţări.Ca parte a acestei misiuni călătoresc în ţară. Unii dintre liderii politici cu care m-am întâlnit în Covasna mi-au cerut să fac o fotografie cu ei. Dar pot să vă asigur, ca ambasador al SUA în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României. Nu trebuie să fie nicio îndoială referitor la angajamentul SUA în cadrul Parteneriatului strategic cu România”, a afirmat Hans Klemm. Printre rânduri se poate citi, astfel, că domnul ambasador a recunoscut gafa comisă, a recunoscut că a fost indus în eroare de liderii maghiari din Covasna și, probabil, în viitor nu va mai repeta asemenea gafe! Totuşi, gafa rămâne gafă chiar dacă ambasadorul a acceptat să apară într-o fotografie ţinând acel steag secuiesc doar, „din politeţe”. Imediat după ce MAE a luat poziţie în acest caz, subliniind într-un comunicat că : „ asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi (stiripesurse.ro) şi vicepremierul Vasile Dâncu s-a simţit obligat să-şi emită părerea, afirmând : „ Eu cred că acest gest, sigur că domnia sa îl va explica mai bine, a fost în primul rând o dovadă de naivitate, o mică naivitate, o politeţe exagerată. Probabil că domnul Hans Klemm nu cunoaşte în detaliu sensibilităţile noastre”. Poate nu cunoaşte, cu toate că în calitate de ambasador al SUA ar fi trebuit să ştie mai multe lucruri despre ţara în care îşi manifestă misiunea, dar acest lucru are şi un precedent.

În data de 28 aprilie 2016, ambasadorul Marii Britanii în timp ce se afla într-o vizită în judeţul Harghita, s-a întâlnit cu mai mulţi lideri politici maghiari. Profitând de ocazie, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, i-a oferit, deasemeni, un steag spunându-i că este al judeţului. Defapt , steagul cu pricina era tot un steag secuiesc. Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, se pare că fusese deja informat că există o decizie a Curţii de Apel Târgu Mures prin care este interzisă arborarea steagului secuiesc pe instituţiile statului. După ce fotografia în care Paul Brummel apare ţinând steagul secuiesc, a fost facută publică, acesta a declarat că a fost informat cu privire la procesele în instanţă pe acest subiect, dar că este o problemă internă pe care nu este abilitat să o comenteze. Şi dacă aceste evenimente ar fi fost singulare…De curând un alt scandal s-a conturat şi acesta generat tot de un diplomat american. Ambasadorul SUA de la Chişinău, James D. Pettit, a declarat că Republica Moldova nu este România, iar o unire între cele două ţări nu ar fi cea mai bună soluţie. Să fie naivitate şi în această declaraţie….oare? Dar, sa revenim la fotografia care a creat destule controverse şi discuţii. Într-o postare pe Facebook, fostul premier Adrian Năstase a spus că : „ s-ar putea ca Hans Klemm să convoace la ambasadă un număr de oficiali români şi să le explice că „statul de drept” nu este în mod necesar un stat unitar şi independent, conform „valorilor si principiilor occidentale”. Eu nu cred în această ipoteză, însă sunt convins că, mai degrabă, domnul ambasador va fugi ca dracul de tămâie atunci când cineva îi va mai face cadou un așa-zis steag al secuilor….și cred că orice alt ambasador al oricărui stat….

Gigi Stoian

descarcare

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: