O Casă a Franţei (Maison de France) se va deschide la Cluj, iar ambasadorul Franţei în România a devenit primul său membru.Dl. François Saint-Paul a participat miercuri, 28 septembrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, la deschiderea seminarului de integrare dedicat studenţilor francofoni care încep anul I de studii. Un seminar similar a fost organizat şi pentru studenţii înscrişi la linia de studii în limba engleză.
1400 de studenţi francezi învaţă la Cluj, în principal la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţiganu”, urmată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Adică un sfert din totalul francezilor rezidenţi în România.
În total, numărul studenţilor străini înscrişi la UMF a ajuns la aproximativ 2.200, venind din 63 de ţări . Dintre studenţii străini, cea mai mare comunitate e, de departe, cea fracofonă, titrează Radio Cluj.
În aula Universităţii de Medicină si Farmacie clujene, ambasadorul Franţei a anunţat că Maison de France se va constitui cu contribuţia Institutului Francez Cluj, care o va şi găzdui, a comunităţii francofone a oamenilor de afaceri şi a studenţilor francezi din Cluj. După ce a făcut acest anunţ, Dl.François Saint-Paul a achitat, primul, cotizaţia de membru, în valoare de 150 de lei.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

