Valurile au plecat rătăcite de la malul mării
cum cuvintele iubitei după prima noapte
A rămas timpul dezgolit ca un clopot de mănăstire
și pietrele încep să vorbească la marginea pădurii de întrebări
despre insule exotice îmbălsămate de miere, marula și iubire
Valurile au plecat pe corabia mirărilor, tot mai departe
spre bolta din coșul pieptului unde emoțiile sunt furtuna perfectă
pentru inima ce sparge cum corabia lui Magelan provocările sângelui
unde evitarea e o cafea cu lapte ce bea singură liniștea
din bodega naufragiată
unde strada acoperită de fumul violet al țigărilor stinse
privește vecinii bănuitori,
acești alpiniștii ai vorbelor îndrăznețe
unde mâinile toamnei îmbrățișează tăcute cartierul
Ionuț Țene
