Preşedintele PMP Traian Băsescu a afirmat că Republica Moldova nu va fi membră a UE în următoarele două decenii. Mai mult, fostul președinte a arătat că şi România ar avea mult de câştigat din unirea cu Republica Moldova, potrivit adevarul.ro.
„Republica Moldova nu va fi membră a Uniunii Europene niciodată sau nu în următorii 20-30 de ani. Tentativa de a extinde prin acordul de asociere Uniunea Europeană în Ucraina şi Republica Moldova a avut reacţie imediată din partea Rusiei: anexarea Crimeei şi ocuparea estului Ucrainei”, a spus Traian Băsescu, la Şcoala de Vară a PMP.
Traian Băsescu a mai precizat că decretul de aderare a Transnistriei la Federaţia Rusă a fost o reacţie la intenţia de extindere a UE.
„Să nu credeţi că ce a a făcut zilele trecute Şevciuk (Evgheni Şevciuk, liderul regiunii separatiste – n.red.), când a declarat Transnistria parte a Federaţiei Ruse, nu este tot o reacţie la Acordul de Asociere al Moldovei la UE. Deci Moscova a spus clar «stop» pentru că dacă nu se stopează extinderea UE şi a NATO riscăm război în regiune”, a spus preşedintele PMP.
Fostul președinte a pledat, din nou, pentur unirea României cu Republica Moldova. „Nu este o favoare pe care România ar face-o Republicii Moldova, ci, în mod egal, şi România ar avea extrem de mult de câştigat dacă se face unirea”, a mai precizat Băsescu.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

