Distribuie articolul

Partidul Național Liberal a postat, miercuri seara, pe pagina oficială de Facebook, mesajul prin care anunță greaua pierdere. ”Anunțăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viață. Rămâne în inimile noastre ca primul președinte al partidului după 1989, cel care a reînființat PNL după cumplita perioadă comunistă și anii petrecuți în închisoare ca deținut politic. Suntem cu toții alături de familia îndoliată”, se arată în comunicatul oficial.

Radu Câmpeanu a fost președinte al PNL între 1990 și 1993, a candidat la primele alegeri prezidențiale de după căderea comunismului împotriva lui Ion Iliescu și Ion Rațiu, unde a luat 10.64% și s-a clasat pe locul 2. Seniorul a mai fost și senator în Parlamentul României între 1990 și 1992 și între 2004 și 2008.

Șef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al doilea război mondial, a fost student în decursul războiului. După război, participă la manifestațiile anti-comuniste din 24 – 28 februarie 1945. Arestat în 1948, a petrecut mai mulți ani în închisorile comuniste.

După eliberarea sa ca deținut politic, emigrează în Franța împreună cu soția sa Monica Papadopol și cu fiul lor Barbu. La Paris, se arată foarte activ în rândurile exilaților, dar după sosirea lui Paul Goma, este suspectat ca informator al Securității.

În 1990 revine în țară unde participă la reîntemeierea PNL al cărui președinte va fi între 1990 și 1993, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul București. A fost candidatul PNL la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, când a obținut 10,64 % din voturi și s-a plasat pe locul 2.

În aprilie 1992, conform wikipedia, sub conducerea sa, PNL a decis ieșirea din Convenția Democrată Română, iar la alegerile din 1992 partidul s-a situat sub pragul electoral de 3%. Deputații și senatorii liberali grupați în Consiliul pentru Refacerea PNL au obținut pe 28 februarie 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea PNL. În funcția de președinte al partidului a fost ales Mircea Ionescu-Quintus.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: