Distribuie articolul

Vestea de astăzi că poetului și cântărețului american Bob Dylan i-a fost decernat de către Academia Suedeză Premiul Nobel pentru Literatură m-a bucurat enorm de mult. Bob Dylan este unul dintre poeții mei preferați, pe care îl fredonez din adolescența mea ”comunistă”, ca un simbol al libertății versului împotriva tiraniei mondiale în general. Nu am înțeles frustrarea aproape nedisimulată a lui Mircea Cărtărescu de pe Facebook la aflarea veștii că Bob Dylan a primit prestigiosul premiu pe care îl merită cu prisosință. Mă mira ”ciuda” lui Mircea Cărtărescu, el însuși propus și aproape ”veșnic” candidat la Premiul Nobel, față de colegul său mai bun și mai talentat în plămădirea metaforei și a rezonanței lirice Bob Dylan. Mircea Cărtărescu ca poet, și am citit multă poezie la viața mea, nu se ridică nici măcar la sfertul valorii lirice a lui Bob Dylan, pe care l-a tradus cu măestrie și ar trebui să realizeze că e mult mai bun ca el. Repet mai bun ca poet. Poate Cărtărescu va primi cândva Nobelul la proză, deși nici aici nu se ridică la nivelul unui LIosa sau Marquez. Poetul român spune cu emfază critică că ”Nu crede că Dylan avea nevoie de premiul ăsta” și spera să primească distincția ” Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashbery, Vila-Matas… ”

Sincer, Academia Suedeză a avut dreptate să-i ofere Nobelul lui Bob Dylan care a știut de fiecare dată de-a lungul anilor să se reinventeze, cum se afirmă în referatul de acordare a distincției. Bob Dylan a fost sufletul generației anilor 1968, care a schimbat soarta unor țări ca SUA sau Franța. Poeziile lui Dylan despre libertate, iubire sau război au fost referințe pentru generații de tineri, care au iubit și luptat pentru drepturi și libertate. Premiul acordat lui Bob Dylan a fost acordat de fapt mirabilei sale generații de poeți americani: Allen Ginsberg, Charles Bukowski, E.E. Cummings, Sylvia Plath sau John Berryman. Deși iubesc poezia română, în primul rând că de aici îmi trag sevele abisale ale limbii materne și apoi poezia rusă, prin Dylan am început să apreciez și poeții americani. Bob Dylan este numele de scenă al poetului american născut dintr-o familie de evrei ruși. Născut ca Robert Allen Zimmerman la 24 mai 1941 la Duluth, Minnesota, SUA, provine dintr-o familie de evrei emigrați din Rusia. Dylan e un cântăreț, compozitor, muzician și poet american ale cărui contribuții în muzica americană sunt comparabile, în faimă și influență, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie și Hank Williams.Poetul american Dylan are ceva din spațiul nemăsurat al stepelor rusești și din lacrimile lirice ale lui Vladimir Vîsotki.

Cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, precum „Blowin’ in the Wind” și „The Times They Are a-Changin'” care au devenit embleme ale mișcărilor anti-război, ”flower power” și pentru drepturile civile pe plan mondial. Mai mult, albumul ”Together Through Life” a intrat în topul vânzărilor de albume din Marea Britanie și din SUA în 2009, Bob Dylan fiind astfel cel mai în vârstă artist care a reușit acest lucru. Bob Dylan a fost coleg de generație cu Nichita Stănescu sau Marin Sorescu care meritau cu prisosință notabila recunoaștere a Academiei Suedeze, dar au murit …un pic mai devreme.El a fost emblema ”Generației beat”

Mircea Cărtărescu a mai făcut publică o declarație cel puțin ciudată: ”Mi-e atât de milă de scriitorii adevăraţi”. Adică Cărtărescu nu-l consideră scriitor adevărat pe Bob Dylan? Așa se înțelege din postare. Mă deranjează și faptul că toată presa îl consideră pe Bob Dylan muzician sau cântăreț. Nimic mai fals: Bob Dylan este în primul rând poet, care compune poezii și creează metafore inegalabile, de un lirism șlefuit specific marilor poeți dintotdeauna. Muzica este colaterală creației sale. Dylan a scris despre angoasele lumii contemporane, despre singurătate, pace, război, iubire și relativizarea credinței umane. Bob Dylan este și un maestru al muzicii folk care a știut să reinventeze metafora spre un sublim metafizic interpretat de un lirism abisal. Pe lângă poezia ”Blowin’ in the wind” să citiți cu mare atenție și cu inima poeziile lui Bob Dylan: ”With God On Our Side”, ”California”, ”Can’t help falling in love”, ”Dark eyes”, ”Spanish harlem incident”, ”Thunder on the mountain” sau ”Thing Have Changed”. Ultima poezie amintită o citesc și o ascult audio lunar ”Thing Have Changed”, pentru farmecul ei unic de a te introduce în melancolia dragostei absolute. Ca o informație pentru necunoscători, celebra melodie cântată de formația Guns ‘N Roses din anii 1990, ”Knockin’ On Heaven’s Door” a fost lansată în original de Bob Dylan în anii `70. Trebuie să recunosc cu sfială că, în ultimii ani, poezia lui Bob Dylan m-a inspirat enorm și și-au pus amprenta pe versurile mele publicate. Mulțumesc Bob Dylan! Felicitări Bob Dylan pentru Nobel, chiar dacă distincția pe care o meriți din plin datorită harului dăruit de pronie deranjează ”telenobeliști” crecuți pe malul de beton și spini al Dâmboviței. Mii de ani poeții greci, latini, celți și țăranii daco-romani cântau poeziile în balade și doine. Cărtărescu să nu fi auzit de trubadurii sau truverii din evul mediu? Poezia adevărată se cântă. La fel a făcut și Vîsotki. Acuzele că poetul Dylan e doar cântăreț sunt absurde, pentru că poetul este în primul rând un bard.  Bob Dylan este poetul abisului interiorizat de umanitate și a însingurării sufletului uman.

Ionuț Țene

bobdylan-xlarge_transeo_i_u9apj8ruoebjoaht0k9u7hhrjvuo-zlengruma 2016-05-25-1464211797-4748536-bobdylanearly1960s

Suflând în vânt

Cate strazi un om trebuie sa mearga
pana sa il chemi om
da,si cate mari un porumbel trebuie sa navigheze
inainte sa poata dormi pe nisip
da,si de cate ori bilele de tun trebuiau sa zboare
inainte sa fie interzise
raspunsul,prietene, e sa sufli in vant
raspunsul e sa sufli in vant

de cate ori un om trebuie sa inalte privirea
inainte sa poata vedea cerul
da,si cate urechi unu trebuie sa aiba
inainte sa poata auzi pe cineva plangand
da,si de cate ori trebuie sa moara el
inainte sa inteleaga ca prea multa lume a murit
raspunsul,prietene, e sa sufli în vânt
raspunsul e sa sufli in vant
Fii tu insuti beylari(oras din Iran)
kahnouj(oras din Iran)
Câti ani un munte trebuie să existe
inainte sa fie spalat de mare
da,si cati ani persoanele trebuie sa existe
inainte sa fie lasati liberi
da si de cate ori un om trebuie sa-si intoarca capul
prefacandu-se ca nu vede
raspunsul,prietene, e sa sufli in vant
raspunsul e sa sufli in vant

Bob Dylan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: