Doi imigranți care au încercat să intre în ilegal în România, folosind pașapoarte israeliene falsificate, au fost depistaţi pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, conform poliţiştilor de frontieră.
„Pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind cu o cursă din direcția Istanbul-Turcia, două persoane de sex masculin, care s-au legitimat cu pașapoarte israeliene. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor de călătorie israeliene, iar în urma verificărilor suplimentare s-a stabilit că acestea erau falsificate prin înlocuirea fotografiilor”, se arată într-un comunicat remis presei.
Celor doi bărbaţi nu le-a fost permisă intrarea în țară şi au fost nevoiţi să se întoarcă în Istanbul cu acceaşi companie transportatoare.
Compania aeriană a fost sancționată contravențional cu amenda de 16.000 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

