Distribuie articolul

NATO a pus la punct trei planuri noi, menite sa contracareze riscurile de securitate din regiunea Marii Negre. Este vorba de supravegherea aeriana a acestor zone, dar si de o coordonare sporita intre armatele tarilor riverane, printre care si Turcia.

Turcia va trimite o brigada in zona Marii Negre, ce va fi conducerea comandamentului NATO de la Bucuresti, iar supravegherea in regiune se va intensifica.

Aceste masuri se numara pe lista de subiecte care vor fi discutate in cadrul reuniunii ministrilor ai Apararii din statele membre NATO de miercuri de la Bruxelles.

Potrivit unui ofical al Aliantei, care nu a vrut sa fie numit, pe agenda se afla folosirea unor baze din Romania si Bulgaria pentru supravegherea Marii Negre, transmite Digi 24.

Asta inseamna ca in tara noastra vor putea fi trimise avioane de recunoastere, dotate cu tehnologii performante, care vor putea vedea la milimetru ce se intampla in regiune. Este un pas important, ce face parte din planul de intarire a securitatii in zona Marii Negre, discutat la summit-ul de la Varsovia.

Ministrii Apararii vor mai decide infiintarea unui centru comun al NATO de instruire pentru fortele aeriene din statele aliate.

Avioane din alte tari vor veni veni in Romania pentru exercitii militare si se va stabili exact un calendar cu privire la modul in care acestea vor avea loc.

Sursa citata a mai precizat ca Turcia isi va anunta intentia de a participa cu o brigada la comandamentul NATO de la Bucuresti, care a fost lansat anul trecut, dar a devenit operational in iulie.

Distrugătorul Flotei Militare a SUA „Carney”, dotat cu sistemul de luptă Aegis, se află în apele Mării Negre în regiunea Constanța (România), acesta fiind urmărit de nave de recunoaștere și alte forțe ale Flotei Rusiei din Marea Neagră, a anunțat o sursă diplomatică militară pentru RIA Novosti.

„Într-adevăr, acesta (distrugătorul „Carney”) se află în regiunea Constanța (România). El este urmărit de navele de recunoaștere, radarele de coastă, dar și aviația maritimă a Flotei Mării Negre”, a spus interlocutorul agenției.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: