Distribuie articolul

Consiliul Judeţean Cluj anunţă participanţii la trafic şi locuitorii din zonă că drumul judeţean DJ 103 Scrind – Săcuieu – Bologa a fost integral asfaltat.

După finalizarea lucrărilor de asfaltare care au vizat iniţial un sector în lungime de 4,7 kilometri al drumului judeţean DJ 103H Scrind – Săcuieu – Bologa, respectiv de la kilometrul 13+450 până la kilometrul 18+150, a fost finalizată şi asfaltarea ultimului sector de drum rămas neasfaltat, în lungime de 1,2 kilometri, de la kilometrul 18+150 până la kilometrul 19+250.

Asfaltarea integrală a drumului judeţean DJ 103H Scrind – Săcuieu – Bologa crează o legătură rapidă şi utilă între drumul naţional DN1 (prin localitatea Bologa) şi drumul judeţean DJ 108C care traversează zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor, scurtându-se în mod considerabil un traseu care necesita folosirea drumului naţional DN1, din localitatea Bologa până la Huedin, apoi a drumului naţional DN1 R, de la Huedin până în localitatea Călata, şi a drumului judeţan DJ 108C, pe direcţia Călata – Mărgău – Scrind.

„Finalizarea lucrărilor de asfaltare a acestui drum marchează deschiderea, practic, a unei noi rute de acces, mult mai scurte şi cu condiţii de circulaţie foarte bune, spre una dintre cele mai frumoase zone montane ale judeţului, o alternativă de legătură viabilă între extrem de intens circulatul drum naţional DN1 şi atracţiile turistice din Munţii Apuseni” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: